Către: Domnul Ilie Bolojan, prim-ministru al României, ministru interimar al Educației și Cercetării
De la: Doamna Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași
Subiectul întrebării: Amânarea Programului național „Vouchere culturale pentru elevi” pentru anul școlar 2027–2028 și abandonarea unei politici publice esențiale pentru accesul copiilor la cultură
Domnule ministru interimar,
La mai bine de trei decenii de la Revoluția din 1989, statul român continuă să trateze accesul copiilor la cultură ca pe un element decorativ al politicilor publice, ci nu ca pe o componentă esențială a educației și formării civice. În tot acest interval, discursul politic transpartinic a invocat, constant, importanța lecturii, a educației culturale și a formării gustului estetic, însă realitatea bugetară și decizională a contrazis sistematic toate aceste declarații.
Programul național „Vouchere culturale pentru elevi” a fost prezentat ca un instrument de corectare a inegalităților de acces la cultură, în special pentru copiii din medii vulnerabile, pentru care teatrul, muzeul, cartea sau evenimentele culturale rămân, în lipsa sprijinului public, simple concepte abstracte. Din punctul meu de vedere, ca profesor universitar și Vicepreședinte al Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaților, domnule ministru interimar, acest program nu reprezintă un beneficiu simbolic, ci o intervenție minimă de echitate educațională, într-un sistem care reproduce deja diferențe sociale profunde!
Decizia Guvernului pe care îl conduceți, de a amâna aplicarea programului până în anul școlar 2027–2028 ridică probleme serioase de viziune, de responsabilitate și de onestitate politică, această amânare echivalând, practic, cu suspendarea programului pentru o întreagă generație de elevi, care își va încheia ciclurile școlare fără a beneficia de o politică publică anunțată, asumată și, apoi, abandonată.
Consider, domnule ministru interimar, că nu ne aflăm în fața unei simple reprogramări tehnice, ci a unei decizii politice explicite, prin care cultura este, din nou, sacrificată sub pretextul constrângerilor bugetare, în timp ce alte domenii beneficiază de continuitate și predictibilitate, iar această abordare transmite un mesaj grav, anume că educația culturală este opțională, amânabilă și dispensabilă.
În acest context, domnule ministru interimar, vă solicit să răspundeți punctual la următoarele întrebări:
- Care sunt motivele de ordin bugetar, administrativ sau politic, care au stat la baza deciziei de amânare a Programului național „Vouchere culturale pentru elevi” până în anul școlar 2027–2028?
- Ce sume fuseseră estimate, inițial, pentru implementarea programului în anii școlari anteriori și ce s-a întâmplat cu aceste alocări în urma deciziei de amânare?
- Ce analiză de impact a realizat Guvernul privind efectele acestei amânări asupra elevilor, în special asupra celor din medii dezavantajate, pentru care accesul la cultură este deja sever limitat?
- Cum justifică Guvernul decalarea programului cu minimum doi ani școlari, în condițiile în care politicile educaționale eficiente presupun continuitate și predictibilitate, nu soluții amânate până la un orizont electoral convenabil?
- Ce garanții există că programul va fi, în mod real, implementat în anul școlar 2027–2028 și nu va suferi o nouă amânare sau abandonare tacită?
- Ce alternative a identificat Guvernul, pentru perioada 2025–2027, astfel încât elevii să nu fie privați complet de sprijin public pentru accesul la cultură?

Comments are closed