Către: Ministerul Sănătății, domnului ministru Alexandru Florin ROGOBETE

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr.42 București

Subiectul întrebării: 82 de paturi de îngrijiri paliative pediatrice existente în România pentru aproximativ 15.000 de copii aflați în nevoie

                 Domnule ministru,

         Vă adresez această întrebare parlamentară pornind de la o singură cifră, pe care vă rog să o citiți de două ori – în România sunt aproximativ 15.000 de copii care au nevoie de îngrijiri paliative, iar pentru ei există, în tot sistemul public și în organizațiile neguvernamentale la un loc, 82 de paturi^[1]. Împărțiți-le! Rezultă un pat la 183 de copii! Și nu vorbim despre liste de așteptare pentru o operație estetică, nici despre un serviciu de care oamenii se pot lipsi, vorbim, domnule ministru, despre copii bolnavi incurabil, cărora medicina nu le mai poate reda viața, dar le poate lua durerea. Iar statul român le pune la dispoziție, pentru aceasta, 82 de paturi.

Trebuie menționat, apoi, ce se întâmplă cu ceilalți, cu cei aproape 15.000 de copii care rămân acasă, în grija unor părinți care nu au nicio pregătire medicală, care își pierd locul de muncă pentru că nu pot lipsi de lângă copil, care învață singuri, de pe internet ori de la telefon, cum se administrează un tratament pentru durere și care își petrec ultimele luni alături de copilul lor într-o singurătate pe care nimeni din această sală nu și-o poate închipui. Aceasta nu este o alegere a familiei, domnule ministru, este consecința directă a lipsei unei rețele de îngrijire pe care statul a avut aproape trei decenii să o construiască.

Iar acolo unde există totuși un loc, decontarea spune tot despre cât valorează o viață de copil pentru statul român: statul plătește 273,04 lei pentru o zi de îngrijire, în timp ce costul real pentru un copil ajunge la aproximativ 1.700 de lei — mai mult decât în cazul adulților, pentru că în majoritatea situațiilor se internează și mama. Cu alte cuvinte, statul acoperă în jur de o șesime din ce costă îngrijirea unui copil aflat pe moarte, restul fiind acoperit din donații și din munca unor organizații neguvernamentale. Am ajuns, așadar, în situația în care demnitatea ultimelor zile din viața unui copil român depinde de generozitatea unor oameni care donează, iar nu de bugetul unui stat membru al Uniunii Europene!

Vă mai transmit ceva, domnule ministru: aceleași instituții care găsesc, în câteva zile, sute de milioane de lei pentru scheme și programe adoptate în ședințe de guvern, nu au găsit, în treizeci de ani, resursele pentru câteva sute de paturi destinate copiilor care mor.

Având în vedere cele expuse, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Confirmați că în România există, la această dată, doar 82 de paturi de îngrijiri paliative pediatrice, în sistemul public și în organizațiile neguvernamentale la un loc, și în ce județe se află acestea?
2. Câte dintre aceste paturi funcționează în unități publice, câte în organizații neguvernamentale, și câte dintre ele sunt contractate cu casele de asigurări de sănătate?

3. Câți dintre cei aproximativ 15.000 de copii care au nevoie de îngrijiri paliative au beneficiat, în anii 2024, 2025 și 2026, de o internare decontată, câți se află pe liste de așteptare și câți au decedat în timp ce așteptau un loc?
4. Câte județe din România nu au niciun pat de îngrijiri paliative pediatrice, care sunt acestea și unde sunt îndrumate familiile din aceste județe?
5. Când a fost stabilit tariful de 273,04 lei pe zi de spitalizare, pe ce fundamentare economică se sprijină și cum justificați menținerea lui, în condițiile în care costul real al îngrijirii unui copil ajunge la aproximativ 1.700 de lei pe zi?
6. Ce sprijin — medical, financiar, psihologic — primesc familiile celor aproape 15.000 de copii care rămân îngrijiți la domiciliu, câte echipe de îngrijiri paliative la domiciliu funcționează la nivel național și în câte județe nu există niciuna?
7. Există o strategie națională pentru dezvoltarea îngrijirilor paliative pediatrice, cu ținte, termene și finanțare asumată, iar dacă da, ce prevede aceasta pentru următorii cinci ani și câte paturi noi urmează să fie înființate anual?
8. Ce sume au fost alocate din fonduri publice și europene, în ultimii cinci ani, pentru dezvoltarea îngrijirilor paliative pediatrice, și ce parte din acestea a fost cheltuită?
9. Ce răspuns are Ministerul pentru părintele care nu găsește un loc pentru copilul său și care este îndrumat, în fapt, să îl îngrijească singur acasă, fără pregătire, fără medicație pentru durere și fără sprijin?

[1] https://hotnews.ro/listele-de-asteptare-ale-demnitatii-de-ce-in-romania-accesul-la-o-moarte-fara-dureri-depinde-inca-de-noroc-2328269