
Adresată: Domnului Sebastian-Dănuț NECULĂESCU, ministru al Afacerilor Externe
De către: Senator Cristina-Gabriella DUMITRESCU, președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Obiectul întrebării: Clarificarea existenței unor angajamente politice confidențiale româno-elene din perioada 1991-1992 privind abandonarea de către România a cauzei aromânilor și meglenoromânilor din Grecia și a rolului său de stat înrudit (kin-state) cu aceste comunități istorice românești sud-dunărene.
Domnule ministru,
Potivit articolului 1 al Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, această lege organică reglementează „drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”, iar din categoria românilor de pretutindeni fac parte „persoanele aparținând minorităților naționale, minorităților lingvistice sau grupurilor etnice autohtone române sau care aparțin filonului cultural și etnic românesc, existente în statele din vecinătatea României și alte state, care își asumă identitatea etnică, lingvistică și culturală română față de autoritățile române, indiferent de etnonimul folosit” (sublinierile noastre).
În contextul relațiilor diplomatice româno-elene de după decembrie 1989, au apărut, în timp, o serie de mărturii și dezvăluiri publice care ridică semne de întrebare deosebit de grave cu privire la existența unor înțelegeri politice confidențiale între reprezentanți ai autorităților române și ai conducerii politice elene, în perioada 1991-1992, având drept obiectiv închiderea așa-numitei „chestiuni vlahe” (Vlakhikó zítima) și renunțarea de către statul român la orice demers de susținere a aromânilor și meglenoromânilor din Grecia.
Dacă aceste relatări se confirmă, am avea de-a face cu un episod deosebit de grav al politicii externe românești postcomuniste: posibila asumare, în schimbul unor avantaje politice și electorale, a unor angajamente prin care România ar fi acceptat să abandoneze o comunitate românească istorică din Balcani, să renunțe la susținerea drepturilor sale identitare și culturale și să se abțină de la exercitarea rolului său tradițional de stat înrudit cu aromânii și meglenoromânii de peste hotare.
Prima mărturie importantă îi aparține poetului aromân din Macedonia de Nord, Dina Cuvata, care, într-un interviu publicat în revista de cultură „Tribuna” din Cluj-Napoca, a susținut următoarele: „Este cunoscut „cazul Grillakis”, prin care Ion Iliescu i-a vândut pentru totdeauna pe aromâni, semnând un contract, pentru câteva milioane de dolari sau ce o fi luat, prin care se angaja că România nu se va amesteca în chestiunea aromânilor din Grecia”.
A doua mărturie importantă îi aparține regretatului Ion Caramitru, fost ministru al Culturii și fost președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, care a relatat public, în cadrul unei sesiuni științifice organizate la Biblioteca Academiei Române la 7 mai 2019, că a asistat personal la o întâlnire dintre președintele de atunci al României, Ion Iliescu, și o delegație a statului grec, din care făceau parte adjunctul ministrului elen al Afacerilor Externe și generalul grec de securitate Nikos (Nikolaos) Gryllakis.
În intervenția sa, publicată ulterior în revista „Academica”, editată de Academia Română, Ion Caramitru a relatat următoarele:
„Salutul a fost diplomatic, statul grec recunoștea noua orânduire a României, îl saluta pe domnul Iliescu şi îi transmitea personal susținerea morală şi materială a guvernului grec în eventualitatea că va participa la alegeri pentru funcția de președinte. Cu o singură condiție, au spus: «Să nu agitaţi problema românilor din Balcani»”.
Același Ion Caramitru a precizat că generalul grec de securitate Nikolaos Gryllakis și-a publicat ulterior memoriile, în care se regăsea relatarea evenimentelor la care fusese martor.
O a treia referință documentară este articolul semnat de jurnalistul Andrei Bădin, publicat la 24 mai 2002 în cotidianul „România Liberă”, sub titlul „Finanțarea ilegală a campaniei electorale a partidului lui Iliescu din 1992”. Potrivit prezentării ulterioare a acestui articol de către Societatea Culturală Aromână „Farsharotu”, dezvăluirile se bazau pe un capitol din volumul de memorii al generalului grec de securitate Nikos Gryllakis, publicat la Atena în 2002, și vizau acceptarea de către partea română a închiderii problemei aromânilor și meglenoromânilor din Grecia în schimbul sprijinului acordat formațiunii politice conduse de Ion Iliescu în campania electorală din 1992.
Cea mai detaliată relatare provine chiar de la generalul grec de securitate Nikolaos (Nikos) Gryllakis, fost consilier al prim-ministrului grec Konstantinos Mitsotakis pentru probleme de apărare, securitate și relații interbalcanice, în volumul său de memorii Αποκαλύπτω: Τα δραματικά γεγονότα της τελευταίας δεκαετίας του 20ού αιώνα στην Ελλάδα και στα Βαλκάνια όπως τα έζησα („Dezvălui: Evenimentele dramatice din ultimul deceniu al secolului al XX-lea în Grecia și în Balcani, așa cum le-am trăit”), publicat la Editura A. A. Livanis, Atena, la sfârșitul anului 2001 – începutul anului 2002, ISBN 978-960-14-0492-9[4].
În capitolul dedicat relațiilor Grecia-România, generalul grec de securitate Nikolaos Gryllakis descrie întâlnirea sa de la începutul anului 1992 cu Oliviu Gherman, președintele FDSN și vicepreședinte al Senatului României, căruia i-ar fi propus sprijin electoral și financiar din partea formațiunii Noua Democrație, cu aprobarea prim-ministrului Konstantinos Mitsotakis, în schimbul asumării de către partea română a mai multor angajamente, între care:
„Închiderea chestiunii vlahe. Cu alte cuvinte, veți accepta că vlahii care locuiesc în Grecia sunt greci, pentru că, într-adevăr, așa este.”
Potrivit aceleiași relatări, după întâlnirea cu Oliviu Gherman, generalul grec de securitate Nikolaos Gryllakis l-ar fi informat pe premierul Konstantinos Mitsotakis, care și-ar fi exprimat acordul pentru continuarea demersului, cu recomandarea de a evita compromiterea publică a părții elene.
Mai mult, generalul grec de securitate afirmă că, aproximativ zece zile mai târziu, vicepreședintele Camerei Deputaților din România, Ionel Roman, s-ar fi prezentat la Atena, însoțit de ambasadorul României, Stoicescu, și de consilierul diplomatic Florian Unchiașu, transmițând acceptarea de către Ion Iliescu și Oliviu Gherman a tuturor condițiilor convenite, inclusiv a celei privind „închiderea chestiunii vlahe”.
Generalul grec de securitate Nikolaos Gryllakis descrie, de asemenea, modalitățile concrete prin care urma să fie acordat sprijinul electoral, inclusiv tipărirea în Grecia a materialelor de campanie ale FDSN și transportarea acestora în România în condiții de maximă discreție, precum și posibilitatea obținerii unor contribuții financiare din partea unor oameni de afaceri greci.
Desigur, gravitatea acestor afirmații impune verificarea lor de către autoritățile competente ale statului român, prin confruntarea mărturiilor publice cu documentele diplomatice, arhivele instituționale și eventualele evidențe privind contactele oficiale româno-elene din perioada respectivă.
Dincolo de aspectele privind presupusa finanțare a campaniei electorale din 1992, problema fundamentală este aceea a posibilei angajări a statului român într-o politică de renunțare la susținerea unei comunități istorice românești din afara granițelor țării.
Trebuie subliniat că aromânii și meglenoromânii, numiți și vlahi în izvoarele istorice și în terminologia utilizată în diferite state balcanice, reprezintă două comunitități românești sud-dunărene cu o identitate lingvistică, istorică și culturală proprie, iar legăturile lor cu România au fost consacrate printr-o tradiție de peste un secol de susținere culturală, educațională și spirituală din partea statului român și a instituțiilor sale.
În acest context, este cu atât mai important de clarificat dacă România a acceptat vreodată, explicit sau implicit, să renunțe la susținerea aromânilor și meglenoromânilor din Grecia, să nu mai promoveze drepturile lor lingvistice și culturale și să accepte exclusiv interpretarea autorităților elene potrivit căreia aceștia ar constitui doar o populație greacă vorbitoare a unui dialect de origine latină.
O asemenea eventuală conduită ar ridica serioase probleme inclusiv din perspectiva obligațiilor constituționale și legale ale statului român privind păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a românilor de pretutindeni, precum și a angajamentelor internaționale asumate în domeniul protecției identității comunităților naționale și lingvistice.
De asemenea, exprim părerea că România trebuie să își exercite cu consecvență rolul de stat înrudit (kin-state) cu comunitățile românești istorice din afara frontierelor sale, conform standardelor Consiliului Europei, fără ca acest rol să fie abandonat în urma unor eventuale aranjamente politice bilaterale și fără a transforma respectarea drepturilor unei comunități istorice românești din Balcani într-o problemă de negociere diplomatică.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rog respectuos să îmi comunicați:
Vă solicit să examinați cu prioritate acestă întrebare parlamentară și să transmiteți un răspuns scris, punctual, documentat și complet la întrebările formulate.