Adresată: Domnului Ilie Bolojan, Prim-Ministru al României
În atenția: Președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Domnului Alexandru-Nicolae Bociu
De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul întrebării: Clarificarea responsabilității și a obiectivului strategic în combaterea pestei porcine africane
Stimate Domnule Președinte,
În răspunsul transmis la interpelarea anterioară către dumneavoastră (Răspuns nr. SG 544 din 9.2.2026) ați enumerat un număr considerabil de ordine, restricții, controale și măsuri administrative adoptate pentru combaterea pestei porcine africane.
Totodată, ați precizat că pentru această boală nu există profilaxie medicală specifică și că responsabilitatea combaterii este distribuită între mai multe instituții – ANSVSA, Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului și autoritățile administrației publice locale.
După opt ani de la apariția primelor focare majore în România, boala continuă să afecteze exploatațiile comerciale și să genereze pierderi economice semnificative pentru fermieri. În absența unui vaccin, eficiența depinde exclusiv de organizarea administrativă și de coerența coordonării instituționale.
În acest context, vă solicit să precizați:
- Care este instituția care exercită comanda operațională unică și își asumă responsabilitatea finală pentru rezultatul combaterii pestei porcine africane la nivel național?
- Care este obiectivul strategic al statului român în această materie: eradicare, reducere progresivă a incidenței sau gestionare permanentă a focarelor?
- Dacă obiectivul este eradicarea sau reducerea structurală, care este termenul asumat și care sunt indicatorii prin care se măsoară atingerea acestuia?
- Care este analiza oficială a ANSVSA privind motivele pentru care, după opt ani de aplicare a măsurilor invocate, situația nu este închisă?
- Care este impactul economic cumulat asupra fermierilor români în perioada 2017–2024 și câte exploatații comerciale și-au încetat activitatea în acest interval?
Domnule Președinte, după opt ani, este legitim să se clarifice dacă statul urmărește o strategie de închidere a crizei sau doar un model de gestionare prelungită.
În lipsa unui obiectiv clar și a unei asumări instituționale explicite, consecințele rămân în sarcina fermierilor români.

Comments are closed