Către: Ministerul Educației și Cercetării, domnului ministru Mihai Dimian
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța
Subiectul întrebării: Burnout-ul în rândul cadrelor didactice — răspuns instituțional inadecvat și eliminarea sporului neuropsihic prin noua lege a salarizării
Domnule ministru,
Criza de sănătate mintală în rândul cadrelor didactice din România nu mai poate fi tratată ca o problemă individuală, ca un subiect de psihologie aplicată sau ca un pretext pentru discuții televizate fără consecințe, ea este o problemă sistemică, alimentată de supraîncărcare cronică, salarii insuficiente, degradarea autorității profesorului în fața părinților și elevilor, și o lipsă structurală de sprijin instituțional. Profesorii se sting treptat, nu dintr-o dată — și această realitate a ajuns să coste vieți!
Cazul învățătorului Petruț Rizea, cadru didactic cunoscut pentru activismul său în spațiul public pe teme de sănătate mintală în educație, care a suferit recent un AVC pus direct în legătură cu burnout-ul provocat de activitatea sa didactică, nu este singular, este simptomul unui sistem care consumă oameni și nu oferă nimic în schimb. Același om a atras atenția, cu un an înainte, asupra epuizării din sistemul educațional. Nimeni nu a luat nicio măsură!
Răspunsul dumneavoastră la această realitate a fost profund descalificant – întrebat direct ce măsuri poate lua Ministerul Educației pentru profesorii care se confruntă cu epuizare emoțională, ați invocat sporul neuropsihic existent și v-ați întrebat retoric dacă învățătoarea dumneavoastră din copilărie — cea care lucra cinci ore pe zi și sâmbăta, cu 38 de copii în clasă — putea sau nu să reziste. Implicația era clară: profesorii de ieri rezistau, deci problema de azi este exagerată. Însă, domnule ministru, această comparație ignoră complet realitatea actuală: mesageria instantanee, classroom-urile online, presiunea părinților agresivi, criza de autoritate, supraîncărcarea administrativă, toate absente în epoca la care faceți referire.
Mai grav, chiar și singurul instrument concret pe care l-ați invocat — sporul de suprasolicitare neuropsihică — urmează să fie desființat prin noua lege a salarizării, cu promisiunea că a fost „inclus în coeficienți”, dar profesorii știu că această includere nu compensează real pierderea sporului.
În acest context, vă adresez următoarele întrebări:
- Ministerul Educației a efectuat sau comandat vreun studiu național privind prevalența burnout-ului, a depresiei și a altor afecțiuni de sănătate mintală în rândul cadrelor didactice din România, și dacă da, care sunt rezultatele și ce măsuri au urmat?
- Ce programe instituționale de sprijin psihologic sunt disponibile în prezent pentru cadrele didactice — nu sporuri salariale, ci acces efectiv la servicii de sănătate mintală — și care este gradul de acoperire și utilizare a acestora la nivel național?
- În condițiile în care sporul de suprasolicitare neuropsihică urmează să fie desființat prin noua lege a salarizării, cum garantează Ministerul Educației că profesorii nu vor fi, în termeni reali, mai prost plătiți și mai puțin sprijiniți decât înainte?

Comments are closed