Către: Ministerul Energiei, domnului Ilie Bolojan, ministru-interimar

De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova

Subiectul întrebării: Lipsa unei strategii și a unui cadru legal pentru destinația celor 700 de milioane mc de gaze din Neptun Deep pentru care statul și-a exercitat dreptul de preempțiune

Domnule ministru,

Statul român și-a exercitat dreptul de preempțiune pentru o cantitate de 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale anual, timp de șapte ani, începând cu 2028, din partea Petrom a proiectului Neptun Deep, volumul reprezentând aproximativ 7–8% din consumul anual al României și se va adăuga cantităților de care va beneficia Romgaz, partener 50–50% cu Petrom în acest proiect.

Decizia de a asigura un control public asupra unei resurse strategice extrase din Marea Neagră este, în principiu, una rațională, însă problema este că exercitarea acestui drept pare să nu fie însoțită nici de o destinație clar definită, nici de un cadru legal, nici de un mecanism instituțional prin care aceste gaze să ajungă, efectiv, la beneficiarii vizați și, în acest context, a-ți rezerva un volum important dintr-o resursă fără a fi stabilit dinainte ce faci cu el ridică întrebări de planificare strategică.

Posibilele utilizări — securizarea consumului instituțiilor publice vitale (spitale, școli, unități militare), aprovizionarea sistemelor de termoficare precum ELCEN București ca instrument de protecție socială, sau alimentarea industriei chimice pentru producția de îngrășăminte — sunt toate plauzibile, dar fiecare presupune decizii, contracte și reglementări care nu par a exista încă.

Cel mai elocvent exemplu al acestui decalaj este chiar industria îngrășămintelor, prezentată drept utilizarea cu cea mai mare valoare adăugată – gazul reprezentând circa 70% din costul de producție – România mai are funcțional un singur combinat — Azomureș, preluat de Romgaz, care își asigură propriul gaz. Celelalte patru unități rămase, foste în grupul Interagro, sunt fie cumpărate dar niciodată repornite (Amurco și Chemgas Slobozia), fie scoase la vânzare de lichidator (Ga Pro Co Piatra Neamț și Donau Chem Turnu Măgurele). Cu alte cuvinte, una dintre principalele justificări strategice ale preempțiunii nu are, în acest moment, infrastructura industrială care să o transforme în realitate.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă solicit să clarificați următoarele:

1. Care este destinația decisă a celor 700 de milioane mc de gaze pe an pentru care statul și-a exercitat dreptul de preempțiune? Există o decizie de Guvern sau o strategie aprobată în acest sens, sau preempțiunea a fost exercitată fără o destinație stabilită?
2. Prin ce entitate publică și prin ce mecanism juridic vor fi preluate, gestionate și direcționate aceste gaze către beneficiarii finali? Ce act normativ reglementează acest mecanism și când va fi adoptat?
3. La ce preț vor fi achiziționate gazele de la Petrom în baza dreptului de preempțiune și la ce preț vor fi livrate beneficiarilor? Cum se evită ca diferența să devină o subvenție necontabilizată sau o pierdere pentru bugetul de stat?
4. Dacă una dintre destinațiile avute în vedere este producția de îngrășăminte, cum intenționează Guvernul să rezolve faptul că România nu mai are practic capacitate industrială funcțională în acest domeniu, cu excepția Azomureș? Există un plan de repornire a combinatelor inactive și, dacă da, cine îl finanțează?
5. A fost evaluat impactul exercitării acestui drept de preempțiune asupra relației contractuale cu Petrom/OMV și asupra atractivității investiționale a proiectului Neptun Deep, dat fiind că este vorba despre cea mai mare investiție energetică din istoria României?
6. Cum se corelează această decizie cu obiectivul declarat al României de a deveni exportator regional de gaze și pivot al Coridorului Vertical? Rezervarea unui volum pentru consum intern este compatibilă cu angajamentele de export, sau există un risc de suprapunere a destinațiilor?