Ringo Dămureanu – întrebare parlamentară către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului – Procedura de lucru și control în cadrul ANPC.

Către: Domnul Horia Miron Constantinescu

          Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării: Procedura de lucru și control în cadrul ANPC

Stimate Domn,

          În temeiul Art. 69 din Constituția României, cu privire la Mandatul reprezentativ, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

          Potrivit Legii nr. 96/2006, rep., privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, prin care acesta îşi exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni.

          În virtutea acestor prerogative legale, vă rog să ne răspundeți:

Este adevărat că după instalarea dumneavoastră ca Președinte al ANPC lucrați cu directorii din cadrul aparatului Autorității și cu comisarii șefi și șefi adjuncți de la nivelul comisariatelor regionale și județene cu ajutorul unor grupuri de lucru virtuale pe Whats-app și alte canale de comunicare on-line? În caz afirmativ, ne puteți preciza dacă dați sarcini de serviciu și rezoluții prin intermediul acestor canale de comunicare? Și dacă da, se întâmplă asta și în cazul controalelor ce se efectuează la furnizorii de energie electrică și gaze naturale pentru populație? Care este Procedura de control la zi la nivelul ANPC, unde este aceasta publicată?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]