Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă privind scăderea producției industriale a României față de perioada similară a anului trecut, aceasta ajungând la -6,3% în iulie. Senatorul consideră că această prăbușire este cauzată de politicile energetice promovate de Comisia Europeană și puse în aplicare de guvernele Cîțu, Ciucă, Ciolacu și Bolojan, subliniind că, față de 2021, industria românească a pierdut 8,5%.
„Efectul criminal al politicii energetice a Comisiei von der Leyen, amplificat de slugărnicia extremă a guvernului de la București:
Producția industrială a României a scăzut în fiecare lună din acest an față de luna similară de anul trecut, scăderile fiind amplificate de la lună la lună, de la -1,9% în februarie până la -6,3% în iulie.
Față de iulie 2021 (anul în care Guvernul Cîțu a început demolarea sistematică a energeticii naționale), producția industrială a țării a scăzut la 91,5%. O scădere a industriei cu 8,5% într-un asemenea interval înseamnă o adevărată prăbușire. Prima consecință este emigrarea masivă a specialiștilor industriali în alte țări. A doua consecință este creșterea deficitului comercial.
Atunci când se face calculul câți bani a încasat România de la UE (116 miliarde de euro primiți și 40 de miliarde de euro plătiți, deci o diferență de 76 de miliarde de euro), să nu uităm că jumătate din cei 76 de miliarde de euro au plecat imediat în alte state UE ca plată a echipamentelor, materiilor prime și tehnologiei din proiectele europene, lucruri pe care noi nu le mai producem aici. Atât a plătit România pentru politica energetică a guvernelor Cîțu, Ciucă, Ciolacu și Bolojan. În caz că se caută vinovați, putem încerca și cu miniștrii energiei din această perioadă.
Sunt unii care stau chiar mai rău decât noi: Bulgaria -14%, Belgia -12%, Estonia -11% și Germania -9,5% , dar asta nu e chiar o scuză.
Statele care și-au rezolvat problema energetică au, însă, o industrie în expansiune: Polonia are +17% față de 2021, Franța are +3%, Cehia +3%, Danemarca + 36%, Olanda +7%, Spania +4%”, a explicat liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu.

Comments are closed