Ringo Dămureanu – Dezbatere la Parlament privind salarizarea în administraţia locală: Partenerii sociali şi sindicali au agreat principiile de salarizare în primării şi consilii judeţene

Dezbatere la Parlament privind salarizarea în administraţia locală: Partenerii sociali şi sindicali au agreat principiile de salarizare în primării şi consilii judeţene

Miercuri, 15 februarie, a avut loc, la Palatul Parlamentului, prima întâlnire pe tema salarizării în administraţia publică locală.Sindicatul Naţional ”Forţa Legii” a propus un proiect de modificare şi completare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Proiectul conţine grile şi coeficienţi şi se află în dezbatere publică, în perspectiva introducerii sale în Parlament, ca iniţiativă legislativă. La dezbaterea proiectului au fost invitaţi toţi actorii sociali interesaţi.

Au luat parte deputaţi din Comisia pentru muncă şi protecţie Socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru Constituţionalitate ale Camerei Deputaţilor, alături de specialişti din Comisia pentru muncă şi de iniţiatorii proiectului, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie FNSA – Cartel Alfa, Federaţia Sindicatelor din Administraţie Bucureşti – Confederaţia Meridian, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii – CSDR, Federaţia ”Agro Propact” – Confederaţia Meridian, Sindicatul din Administraţia Publică ”Consilium”, Sindicatul Naţional ”Uniunea Poliţiştilor” SNUP Unipol, Sindicatul Independent Funcţionari Publici – Personal Contractual CAS şi Administraţie Publică Dâmboviţa, Sindicatul Liber Semnale Rutiere Administraţia Străzilor Bucureşti, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor SNPF ”Meridian”, iar din partea societăţii civile a participat Asociaţia ”Imaginea României”.

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), deputatul George Simion, a fost singurul lider de partid parlamentar prezent la eveniment. În intervenţia sa, George Simion a exprimat dorinţa de a dialoga cu lucrătorii şi cu reprezentanţii acestora şi a susţinut că administraţia publică locală trebuie să ”intre în rândul lumii”, explicând că AUR doreşte ca lucrătorii din acest domeniu de activitate să fie salarizaţi corespunzător. Legat de propunerea care vizează introducerea grilelor de salarizare şi pentru această categorie de lucrători, George Simion a susţinut că, în lipsa unei astfel de reglementări, au apărut abuzurile din partea primarilor şi că foarte mulţi lucrători din primării i-au scris, arătând nenumărate astfel de situaţii.

În cadrul dezbaterilor, toţi partenerii prezenţi au agreat ideea reglementării legale a salarizării în administraţia publică locală, prin introducerea grilelor de salarizare pentru funcţiile publice şi contractuale din acest domeniu de activitate, pe bază de coeficienţi de ierarhizare.Unii dintre partenerii care nu au participat fizic au transmis puncte de vedere favorabile, în principiu, grilelor de salarizare, având, însă, anumite obiecţiuni legate de conţinutul proiectului supus dezbaterii.

Partenerii sociali prezenţi au formulat propuneri şi amendamente, pentru a fi avute în vedere de autorii proiectului, în scopul îmbunătăţirii acestuia. S-a stabilit, printre altele, ca iniţiativa legislativă ce se va depune în Parlament să prevadă posibilitatea consiliilor locale şi judeţene de a majora cu până la 15% salariile stabilite de lege prin grile, precum şi ca, prin aplicarea grilelor, salariile aflate în plată să nu scadă.

Noua formă a proiectului, care va include propunerile şi amendamentele discutate în şedinţă sau primite ulterior, va face obiectul următoarei întâlniri.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]