Raisa Enachi – declarație de presă – „Pacea se construieşte având grijă de cei mai vulnerabili!”

„Pacea se construieşte având grijă de cei mai vulnerabili!”

În fiecare an, pe 21 septembrie este sărbătorită Ziua Internațională a Păcii, devenind ziua în care conflictele armate, violența și focurile încetează timp de 24 de ore! Încetarea temporară a focului într-o zonă de război este convenită pentru accesul ajutorului umanitar! Marcarea acestei zile propune o dată asumată la nivel internaţional pentru ca umanitatea să se dedice păcii şi să contribuie la construirea culturii păcii.

Această zi a fost marcată în mod oficial din anul 1982, când a fost sărbătorită pentru prima oară de mai multe națiuni, organizații politice și militare.

În fiecare an, la această dată, la sediul ONU din New York sună „Clopotul Păcii”, acesta fiind un simbol turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii. A fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe una dintre părți se poate citi: „Păstrați pacea absolută a lumii”. ONU îndeamnă toate statele membre și popoarele să respecte încetarea ostilităţilor militare pe durata acestei zile şi să aducă un omagiu, deopotrivă, prin educaţie şi conştientizare publică în chestiuni privind pacea.

Tema aleasă pentru marcarea Zilei Internaționale a Păcii din acest an este „Recuperare mai bună pentru o lume echitabilă şi durabilă”, având în vedere criza declanșată de pandemia de coronavirus. Consiliul de Securitate a adoptat în februarie 2021, în unanimitate, o rezoluţie prin care se cere statelor membre sprijin pentru a contribui la oprirea conflictelor locale. Încetarea conflictelor la nivel mondial trebuie să fie respectată în continuare, pentru a se asigura celor surprinşi în conflict acces la tratamentele care le pot salva viaţa!

În 2021, încercând să ne vindecăm de pandemia COVID-19, ar trebui să fim mai empatici, astfel încât să ajutăm pe toată lumea să se refacă! Efectele pandemiei au fost resimțite printr-o creștere a discriminării, a stigmatizării și a urii în societate la modul general! Confruntarea cu acest dușman comun al omenirii, virusul pandemic al acestor ani grei, ar trebui să ne amintească că nu suntem unul dușmanul celuilalt, ci trebuie să fim uniți în lupta împotriva virusului, din cauza căruia mor atâția oameni!

Acum simțim că trebuie să facem pace și cu natura, chiar dacă avem nevoie de o economie globală care să producă locuri de muncă, trebuie să reducem emisiile și să diminuăm impactul negativ al acestora asupra climei, dacă vrem să salvăm planeta! Efectele negative ale schimbărilor climatice nu au luat pauză, deși am fost supuși la restricții de miscare, de muncă, de călătorii în ultimul timp! Vom simți efectele, dacă nu noi, atunci, generațiile viitoare, dacă nu ne trezim acum la realitate!

Nu în ultimul rând, vă rog să nu uităm cuvintele pline de înțeles  ale Papei Francisc: „Pacea se construieşte având grijă de cei mai vulnerabili!”

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]