Roman Nicolae – declarație politică – “Poporul român trebuie să ştie! Forme subtile de jefuire a cetăţenilor”.

Poporul român trebuie să știe!

Forme subtile de jefuire a cetățenilor.

Factura de taxare a energiei electrice consumate cuprinde și plata unor servicii, care nu își găsesc justificarea pentru consumatori: contribuția pentru cogenerare și certificate verzi.

Contribuția pentru cogenerare se plătește pentru promovarea și dezvoltarea producerii de energie în sistem de înaltă eficiență, în scopul creșterii eficienței energetice și al îmbunățățirii securității alimentării cu energie pe piața de energie din România. Acest aspect este precizat prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 111/2014.

Certificatele verzi reprezintă un titlu, care atestă producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie, și reprezintă suportul de promovare a producției de energie electrică din surse regenerabile. Au fost impuse certificatele verzi prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 237/16.12.2020.

Prin definiții, cele două taxe prevăzute în facturile consumatorilor, deși infime ca valoare individuală, nu își găsesc justificare privind protecția consumatorilor români de energie electrică.

Din ce motive și rațiuni, consumatorul român trebuie să suporte/sprijine atât creșterea eficienței energetice, cât și producerea de energie electrică din surse regenerabile a unor societăți furnizoare cu capital străin? Impunerea acestor taxe este o acțiune de protecție a cetățenilor români?

În condițiile creșterii constante a prețului de furnizare a energiei electrice, aceste suprafacturări încalcă reguli și principii ale economiei de piață, sporind constant presiunea fiscală asupra poporului.

Dezvoltarea infrastructurii sistemului de furnizare și de distribuție a energiei către consumatori trebuie să prezinte preocuparea furnizorului și se realizează prin eforturi financiare proprii și nu prin suprataxarea și impunerea unor presiuni financiare asupra beneficiarilor.

Este bine de știut ce sume se realizează la furnizori prin însumarea acestor taxe, impuse consumatorilor prin facturile pe care le achită.

Domnule Ministru al Energiei și domnule Președinte al A.N.R.E., ce avantaje fiscale sau de altă natură oferă consumatorilor români, furnizorii de energie electrică pentru ca să fie susținuți în dezvoltarea societăților furnizoare?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]