Primele trei operaţiuni au fost efectuate în 1940, iar intervalul dintre a treia şi a patra operaţiune de deportare a fost de aproape un an.
În acest timp, a avut loc anexarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord la URSS, teritoriile lor devenind zona de deportare din 1941, desfăşurată în ajunul războiului cu Germania. Aceste deportări, care au vizat regiuni geografice vaste, au început în Moldova în data de 22 mai, cu regiunile Cernăuţi şi Izmail din RSS Ucraineană, au urmat, apoi, în noaptea de 12-13 iunie, în Lituania, Letonia şi Estonia – 14 iunie şi în vestul Belarusului – 19-20 iunie 1941.Astfel, spre deosebire de deportările din 1940, cea din 1941 nu a mai fost efectuată simultan în diferite regiuni din teritoriile anexate de către URSS, ci s-a planificat mult mai complex şi pentru numărul de deportaţi a fost sensibil mai redus. Complexitatea a constat, însă, în diferenţierea, pe baza statutului juridic, a categoriilor de deportaţi care au fost supuşi diferitelor tipuri de represiune. Deoarece aceste categorii de deportaţi erau mai numeroase şi mai variate, s-a pus în aplicare un Plan de acţiune pentru transferul, relocarea şi angajarea contingentelor speciale expulzate din URSS Moldovenească fiind supuşi evacuării:
1) membri ai partidelor contrarevoluţionare şi ai organizaţiilor naţionaliste antisovietice;
2) proprietari, mari comercianţi, producători şi oficiali ai aparatului de stat burghez;
3) foşti jandarmi, agenţi de securitate, ofiţeri de poliţie superiori, precum şi ofiţeri de poliţie obişnuiţi şi temniceri în prezenţa documentelor incriminatoare;
4) membrii de familie ai membrilor organizaţiilor naţionaliste contrarevoluţionare, ai căror şefi au fost condamnaţi la pedeapsa capitală.
În noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate. Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până în zori. Din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22.648 de persoane, din care circa 9.954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6.195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1.100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2.735 de persoane).
Românii basarabenii deportaţi, ne povestesc, şi acum, istoriile lor de viaţă zguduitoare. Deportaţi împreună cu copii, în vagoane ticsite, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Era deportată, în special, intelectualitatea românească, precum şi funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual, în general.
Cu toate acestea, avem statistici şi documente care ne permit să avem o imagine de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat: cine a fost dus şi unde, liste ale celor care au participat – de la care autorităţi, cine şi ce a făcut. O altă întrebare este cât de mult putem avea încredere în statisticile sovietice?
Consecinţele evenimentelor tragice de acum 80 de ani sunt încă resimţite în Basarabia şi Bucovina de Nord, în ciuda faptului că există din ce în ce mai puţini martori şi victime directe, ca să nu mai vorbim de călăi. Nu pot spune că a fost doar anul 1941, – întregul regim represiv a lăsat o amprentă în memoria oamenilor, până în zilele noastre.
Istoria adevărată a deportărilor, astăzi, o pot relata oamenii care au supraveţuit tuturor chinurilor, şi despre asta preferă să tacă istoricii – iar pentru curajul vostru de a mărturisi, necontenit, adevărul, ne închinăm în faţa domniilor voastre!
Nu există răspunsuri