Muncaciu Sorin-Titus – declarație de presă – Luare de cuvânt la dezbaterea de urgenţă cu privire la Consecinţele agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Marţi, 15 martie 2022, cu ocazia Sesiunii extraordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg 14-15 martie a.c.), domnul deputat Sorin Titus Muncaciu a luat cuvântul la dezbaterea de urgenţă cu privire la Consecinţele agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Domnul deputat Muncaciu a condamnat ferm şi fără ambiguitate agresiunea premeditată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia ucrainienilor care au fost forţaţi să îşi părăsească ţara, dar şi cu privire la minoritatea românească care trăieşte aici.

Parlamentarul român a subliniat faptul că, de la începutul acestui război, România şi Republica Moldova au primit peste 600.000 de refugiaţi ucraineni, majoritatea femei şi copii, iar atitudinea românilor a fost empatică şi au arătat compasiune faţă de refugiaţi, oferind tot ajutorul de care aveau nevoie. Totodată, domnia sa a adăugat faptul că Alianţa pentru Unirea Românilor s-a implicat activ în furnizarea de ajutor umanitar Ucrainei.

La finalul intervenţiei sale, domnul deputat Muncaciu a reamintit faptul că Moscova întreţine ilegal trupe în regiunea transnistreană şi a precizat că agresiunea rusă reprezintă o ameninţare atât pentru noi, cât şi pentru milioane de români care locuiesc în Republica Moldova: „România are o responsabilitate istorică faţă de fraţii noştri, iar războiul din Ucraina ne determină să luăm în considerare posibilitatea reunirii României cu Republica Moldova. Rusia trebuie exclusă din cadrul Consiliului Europei”, a adăugat domnia sa.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Adresată: Domnului ALEX FLORIN FLORENȚA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de […]
Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]