De către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ
Circumscripția electorală nr.13 Cluj
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației: Cernavodă tace, vecinii încasează, românii plătesc
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În temeiul art. 34 alin. 1 lit. d din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor raportat la art. 189 alin. 2 Regulamentul Senatului României formulez următoarea declarație politică:
Luni, 12 octombrie, la ora 14:43, în plină zi, România consuma 6.600 MW și producea doar 4.970 MW. Diferența am cumpărat-o de la vecini, la prețul cerut de ei. Nu era nici iarnă, nici noapte, nici ianuarie. Era ora la care panourile fotovoltaice ar trebui să ne acopere consumul.
La 17:27, fotovoltaicele au scăzut la 185 MW, iar bateriile, prezentate de acest guvern drept soluția miracol, dădeau în rețea 61 MW.
La nuclear, datele Transelectrica arătau aceeași cifră pe care o știm de două luni: zero. Producția internă a stat aproape toată ziua sub consum. Securitatea energetică a României depinde azi de soare, de vânt și de bunăvoința vecinilor. Aceasta este mai
degrabă o loterie, nu mai este politică energetică.
Centrala de la Cernavodă, care asigura circa 20% din electricitatea țării, este complet oprită. Unitatea 1 a ieșit din funcțiune pe 28 iulie, Unitatea 2 pe 13 august. Seceta nu a venit peste noapte. Nivelul fluviului a scăzut săptămâni la rând, iar Guvernul a avut
tot timpul să se pregătească. Nu a făcut-o. Într-un sistem energetic serios, pierderea unui singur pilon nu lasă o țară întreagă dependentă de importuri. La noi, exact asta s-a întâmplat.
Același Minister al Energiei promitea 2.000 MW de stocare până la finalul lui 2026, care să înlocuiască tot ce importăm. La 1 august, Transelectrica raporta 989 MW. Pe hârtie, ANRE număra 822 de proiecte de stocare cu avize valabile, însumând 65,3 GW.
Avem 65 de gigawați în dosare și un gigawatt în rețea.
Dar o baterie nu produce energie. Rămâne întrebarea: cu ce să încărcăm bateriile la prânz, când la prânz importăm 1.640 MW?
Când depinzi de import, nu negociezi prețul. Îl accepți. Pe 14 septembrie, energia pentru ziua următoare a ajuns în România la aproximativ 238 de euro pe MWh. Pe 6 octombrie, secretarul de stat din Ministerul Energiei ne-a cerut să ne pregătim pentru o
iarnă și o primăvară 2027 cu prețuri foarte mari. A doua zi, același oficial ne-a liniștit: facturile nu se vor dubla, vor crește cu „doar” 20–22%. Ca și cum o scumpire de o cincime ar fi o veste bună pentru o familie care abia își plătește facturile.
Mai mult, estimarea pornește de la ipoteza că Cernavodă revine în rețea, iar pentru repornire ministerul recunoaște că nu există o dată. Ce se întâmplă cu facturile dacă Dunărea nu crește? La această întrebare nu a răspuns nimeni.
Pe 1 octombrie, Guvernul a prelungit măsurile speciale pentru Sistemul Energetic Național. În nota de fundamentare, recunoaște că nu există o perspectivă sigură de repornire nici măcar a unui reactor în octombrie. Mai mult, vorbește despre riscul unei
crize de alimentare în intervalul de vârf 18:00–22:00.
Planul de criză al Transelectrica are trei trepte: pornirea grupurilor din rezervă, tăierea exporturilor și, ca ultimă măsură, limitarea consumului. În 2026, românilor li se pregătește, ca variantă oficială, programul de consum pe tranșe.
Iar decizia privind sprijinul pentru consumatorii vulnerabili este lăsată „viitorului guvern”. Un guvern demis nu face strategie energetică. Poate doar să numere megawații importați, să ne ceară răbdare și să paseze nota de plată mai departe.
Solicităm Guvernului și Ministerului Energiei:
a) prezentarea în Parlament, în cel mult 7 zile, a unui calendar realist de repornire a reactoarelor de la Cernavodă și a soluțiilor tehnice pentru răcire în condiții de secetă;
b) publicarea săptămânală a volumelor și a costurilor importurilor de energie electrică, începând cu 28 iulie;
c) un raport public privind stadiul celor 65,3 GW de proiecte de stocare avizate și retragerea avizelor blocate fără lucrări;
d) scenariul de preț pentru facturile populației în ipoteza în care Cernavodă nu repornește până la iarnă;
e) garanția că, în caz de criză, exporturile se taie înaintea oricărei limitări a consumului pentru gospodării, spitale și școli;
f) un plan de investiții în capacități de producție stabile, cu termene și responsabili.
Stimați colegi,
România are Dunăre, are hidrocentrale, are gaze, are cărbune și are o centrală nucleară. Și totuși, în plină zi, cumpărăm lumină de la vecini. Nu seceta ne-a adus aici, ci lipsa investițiilor, comunicatele ținute în locul lor și lipsa oricărui plan B.
Românii cer să-și poată plăti factura în ianuarie și să nu afle din comunicatele guvernului că le-a venit rândul să stingă lumina.
