Sportul școlar nu este un simplu capitol într-un buget și nici o structură administrativă care poate fi reorganizată fără a ține cont de consecințe. Sportul școlar înseamnă copii, sănătate, disciplină, educație, performanță și șanse reale pentru fiecare tânăr de a-și descoperi și dezvolta talentul.
Tocmai de aceea, consider că propunerile de modificare a cadrului normativ privind Cluburile Sportive Școlare, în special cele referitoare la articolele 4 și 7, trebuie analizate cu maximă responsabilitate. O reformă administrativă nu poate fi considerată un succes dacă, în urma aplicării sale, copiii pierd accesul la sălile de sport, secțiile sportive rămân fără finanțare, iar antrenorii sunt puși în situația de a nu-și mai putea desfășura activitatea în condiții normale.
Nu putem vorbi despre susținerea sportului de performanță în timp ce riscăm să slăbim tocmai structurile care îl formează de la cele mai fragede vârste.
În numeroase comunități din România, secțiile Cluburilor Sportive Școlare funcționează în strânsă legătură cu liceele și colegiile care le pun la dispoziție infrastructura necesară. Această colaborare a permis desfășurarea antrenamentelor, participarea la competiții și pregătirea generațiilor de sportivi, inclusiv în localitățile în care resursele financiare sunt limitate.
Prin intermediul unităților de învățământ gazdă, aceste activități pot beneficia de sprijinul autorităților administrației publice locale pentru diferite cheltuieli, în condițiile legii. Transportul sportivilor, achiziția echipamentelor, întreținerea spațiilor și participarea la competiții sunt elemente esențiale pentru continuitatea activității sportive.
În acest context, transferarea secțiilor către structuri administrative distincte, fără clarificarea prealabilă a surselor de finanțare, riscă să creeze blocaje serioase.
Se ridică o întrebare fundamentală: cine va suporta costurile reale ale acestei reorganizări?
Dacă bugetele locale nu vor mai putea susține activitățile în forma actuală, iar bugetul Ministerului Educației nu va asigura resursele necesare, există riscul ca secțiile sportive să rămână fără mijloacele indispensabile funcționării. O schimbare de organigramă nu generează automat bani pentru transport, echipamente, competiții sau întreținere.
O altă problemă majoră este accesul la infrastructura sportivă.
Multe dintre secțiile vizate își desfășoară activitatea în săli de sport, pe terenuri sau în alte spații care aparțin unităților de învățământ. Dacă legătura administrativă dintre secție și liceul gazdă se modifică, trebuie să existe garanții juridice clare că elevii își vor putea continua antrenamentele.
Nu este suficient să reorganizăm instituții pe hârtie. Trebuie să ne asigurăm că există spații disponibile, condiții de utilizare, reguli transparente și soluții care să nu împovăreze suplimentar familiile sau autoritățile locale.
Niciun copil nu trebuie să piardă șansa de a practica sportul din cauza unei reorganizări administrative insuficient pregătite.
De asemenea, propunerea privind pragul de 500 de elevi pentru dobândirea personalității juridice ridică probleme care necesită o analiză atentă. Aplicarea unui criteriu numeric uniform trebuie să țină cont de realitățile diferite ale comunităților locale, de specificul disciplinelor sportive, de numărul copiilor care practică sportul și de capacitatea structurilor existente de a-și îndeplini misiunea.
În orașele mici și mijlocii, cluburile sportive școlare pot reprezenta unicul cadru organizat în care copiii au acces la pregătire sportivă specializată. Reorganizarea acestora trebuie să urmărească îmbunătățirea activității, nu îndepărtarea serviciilor sportive de comunitățile pe care le deservesc.
Totodată, înființarea unor noi structuri administrative presupune costuri suplimentare. Posturile și atribuțiile din domenii precum secretariatul, contabilitatea și administrarea trebuie fundamentate printr-o analiză realistă a necesarului de personal și a resurselor disponibile. Nu putem accepta ca resursele destinate activității sportive să fie diminuate pentru a acoperi cheltuieli administrative care nu au fost evaluate corespunzător.
Stimați colegi,
Nu contestăm necesitatea îmbunătățirii organizării instituțiilor de învățământ și a structurilor sportive. Orice sistem poate fi perfecționat. Însă o reformă responsabilă trebuie să se bazeze pe date, consultare și soluții financiare sustenabile.
De aceea, solicit Ministerului Educației:
• să prezinte analiza de impact financiar și administrativ care fundamentează modificările propuse;
• să clarifice modul în care va fi asigurată finanțarea secțiilor sportive după reorganizare;
• să garanteze continuitatea accesului gratuit al elevilor la infrastructura sportivă necesară, în condițiile unui cadru juridic clar;
• să explice criteriile care justifică pragul de 500 de elevi și efectele aplicării acestuia asupra cluburilor din comunitățile mici și mijlocii;
• să precizeze ce măsuri vor fi luate pentru evitarea creșterii nejustificate a cheltuielilor administrative;
• să consulte reprezentanții cluburilor sportive școlare, antrenorii, conducerile unităților de învățământ și autoritățile administrației publice locale înainte de adoptarea unor modificări cu efecte structurale.
Solicit, de asemenea, ca orice modificare legislativă să fie însoțită de măsuri tranzitorii clare, astfel încât activitatea secțiilor sportive să nu fie întreruptă, iar elevii să nu suporte consecințele unor decizii administrative sau ale lipsei de finanțare.
Sportul școlar trebuie să rămână o investiție în copii și în viitorul României, nu o victimă a reorganizărilor făcute fără garanții financiare și juridice.
Performanța sportivă începe în comunitate, în sala de sport a școlii, pe terenul de antrenament și alături de profesorii și antrenorii care îi formează pe copii. Dacă dorim să avem sportivi de performanță, trebuie să protejăm și să dezvoltăm baza de la care aceștia pornesc.
Nu putem cere rezultate mai bune în sport fără să asigurăm condițiile necesare pentru pregătire. Nu putem vorbi despre șanse egale pentru copii dacă accesul la infrastructură și la activități sportive depinde de posibilitățile financiare ale fiecărei comunități.
În concluzie, fac apel la Ministerul Educației să trateze cu responsabilitate această problemă, să prezinte argumentele și calculele care stau la baza modificărilor propuse și să identifice soluții împreună cu cei direct implicați.
Reorganizarea trebuie să însemne eficiență, continuitate și condiții mai bune pentru elevi, nu incertitudine financiară, pierderea infrastructurii și reducerea oportunităților sportive.
Pentru că, atunci când protejăm sportul școlar, protejăm sănătatea copiilor, șansele lor la performanță și viitorul comunităților noastre.
