Green Deal, Pactul Verde, este cel mai ambiţios program al Uniunii Europene care, începând cu momentul lansării lui, în decembrie 2019, şi până în anul 2050, îşi propune să transforme Europa într-un continent neutru în ceea ce priveşte emisiile de seră.
În momentul iniţierii, în 2019, Comisia Europeană estima că pentru îndeplinirea obiectivelor Green Deal va fi nevoie de investiţii uriaşe, de circa 1000 de miliarde de euro, cu ţinta intermediară – aceea ca, până în anul 2030, reducerea emisiilor UE să fie cu cel puţin 55% mai mici faţă de anul 1990, iar pentru aceasta se estimează că este nevoie de investiţii anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde de euro.
Din toate aceste date reiese că trecerea spre economie verde, spre utilizarea de surse de energie mai curate şi regenerabile nu prea ar fi chiar aşa de ieftină!
Și dacă nu este ieftină şi orice investiţie şi proiect derulat în plan naţional, practic nu pot fi demarate decât cu existenţa unor subvenţii de multe miliarde de euro, ne întrebăm care este logica deciziei de a impune un program atât de costisitor? Nu cumva, aderând şi integrându-ne în aceste programe, devenim total dependenţi şi subordonaţi finanţărilor externe într-o vasalitate modernă a secolului XXI?
Dar cât de verde este energia verde? Căutăm resurse alternative de energie, abandonăm combustibilii fosili şi trecem la maşini electrice pe bază de baterii, dar nimeni nu spune că industria ce produce bateriile şi panourile fotovoltaice utilizează energie convenţională pentru a le produce într-un proces tehnologic nu tocmai ecologic şi mai mult dezactivarea, dezmembrarea, distrugerea şi eventual recuperarea panourilor solare şi a bateriilor în momentul în care acestea îşi ating limita de funcţionare nu este tocmai ecologică.
Cu toţii dorim energie mai ieftină, din resurse inepuizabile, să protejăm natura, să respirăm un aer mai curat, dar a ajunge la standardele vizate de politicile UE nu este altceva decât o intenţie utopică, iraţională şi departe de realităţile naturii.
Factorii care influenţează mediul nu ţin de controlul uman. Cine afirmă contrariul are intenţii ascunse şi de manipulare a maselor. De exemplu, erupţia unui vulcan sau desfăşurarea unui război, aşa cum îl avem în proximitatea noastră, foloseşte cele mai poluante metode de care nu se doreşte a vorbi, şi poluează mai mult decât o poate face omenirea pe durata a zeci de ani.
În schimb, marii conducători ne interzic centralele pe gaz şi vor să eliminăm biata vacă sub pretextul că ne poluează mediul.
Economia globală dezvoltată pe principiul să producem cât mai mult şi să suprasaturăm piaţa cu produse multe şi de proastă calitate, în detrimentul calităţii, este mult mai poluantă decât consumul casnic pentru încălzire. Cu cât se produce mai mult cu atât mai mult se poluează.
În concluzie, trebuie să ne punem următoarea întrebare: unde este acel simţ de responsabilitate a celor care dau direcţia în sensul de a proteja mediul înconjurător? Oare nu este doar o dorinţă mai mare de a avea profit prin prisma înlocuirii cât mai frecvente a produselor?
Până la urmă, omenirea va trebui să aleagă între producţie în masă, produse de proastă calitate, profituri mari şi poluare sau producţie redusă cu produse de calitate şi durabile şi, deci, poluare mai puţină.
Nu există răspunsuri