Mandatul unui ambasador este, de regulă, de patru ani. Este un termen firesc, pentru că un diplomat are nevoie de timp ca să își facă relații la nivel înalt în statul în care este trimis, dar nu de prea mult timp, ca să nu se instaleze rutina.
Numai că România are astăzi numeroși ambasadori care au depășit demult acest termen, iar alte misiuni sunt conduse de însărcinați cu afaceri, adică de oameni care țin, provizoriu, locul cuiva care nu mai vine.
Președintele României a anunțat public, încă din primăvară, că va face schimbări în vara anului 2026 și că le vom vedea anunțate în scurt timp. Suntem în octombrie, stimați colegi. Nu s-a anunțat nimic!
Iar explicația nu este una administrativă, ci strict politică: lista șefilor de misiune ai statului român așteaptă rezultatul unei negocieri între partide. Chiar șeful statului a recunoscut public, de Ziua Diplomației Române, că a fost o criză politică ce i-a depășit previziunile și că au rămas amânate inclusiv chestiuni de finanțare și de sedii ale reprezentanțelor din străinătate.
Deci, pentru că nu ne-am putut înțelege la București cine formează Guvernul, am lăsat România slab reprezentată în capitalele care contează!
Și haideți să vedem ce înseamnă asta, pentru că nu vorbim despre protocol și despre recepții diplomatice. Un însărcinat cu afaceri nu are același acces ca un ambasador titular. Nu este primit la același nivel, nu participă la aceleași formate, nu are aceeași greutate atunci când trebuie să spună „România nu este de acord” ori „România cere acest lucru”.
Iar perioada pe care o traversăm este exact aceea în care astfel de lucruri se decid. Se negociază bugetul european pentru anii următori. Se rediscută postura de apărare pe flancul estic, în timp ce drone cad pe teritoriul nostru. Se stabilesc regulile privind importurile agricole. Se discută aderarea Ucrainei. În toate aceste dosare, România trebuie să fie în sală, iar la masă stau ambasadorii.
Am adresat, de aceea, ministrului afacerilor externe o întrebare parlamentară prin care am cerut lista exactă a misiunilor fără ambasador titular și de cât timp sunt acestea vacante, câți șefi de misiune aflați în funcție au depășit mandatul de patru ani și când a fost transmisă lista propunerilor către Administrația Prezidențială.
Am cerut, de asemenea, și ceva ce mi se pare la fel de important: care sunt criteriile după care se aleg ambasadorii și dacă acestea sunt publice. Pentru că, dacă tot am ajuns ca numirile să fie negociate între partide, cetățeanul are dreptul să știe dacă oamenii care îl reprezintă în lume sunt aleși pe competență ori pe algoritm politic.
Iar soluția, domnule ministru, este una simplă și o propun de la această tribună: un calendar de rotație a șefilor de misiune, anunțat din timp și respectat indiferent cine se află la Guvern, plus criterii publice și verificabile de selecție, cu audieri în comisiile de politică externă ale Parlamentului. Așa procedează statele serioase, iar astfel reprezentarea României în lume ar înceta să mai depindă de cine cu cine se înțelege la București.
Pentru că blocajul politic de aici îl plătim acolo, în fiecare dosar în care nu avem pe cine trimite să ne apere interesele…