Declarații Politice

Fabian Radu – Declarație politică – Incapacitatea și inconsecvența politică distrug viitorul României

Observăm cum incapacitatea și inconsecvența politică se reflectă atât în planul economic, cât și în cel social și diplomatic. România este înghețată din punct de vedere administrativ. Nu pot fi conturate planuri pe termen lung, nu putem avea un Executiv stabil pentru următorii 4 ani, astfel încât vechii politicieni s-au rezumat la a se bucura dacă vor putea asigura o așa-zisă stabilitate pentru doar 6 luni de zile.
Toată această „joacă” se transpune în decizii inconsecvente, care afectează toate categoriile socio-profesionale. Mediul de afaceri din România este sufocat de taxe, impozite și modificări fiscale imprevizibile, iar antreprenoriatul autohton, motorul economiei naționale, este distrus tocmai de instituțiile și reprezentanții care ar trebui să îl protejeze. Iar în momentul în care producătorii locali nu mai au capacitatea de a livra bunuri și servicii, forța de muncă devine direct afectată. România nu poate să își păstreze cetățenii în țară și nu poate concura cu alte state pe piața forței de muncă, atâta timp cât nu oferă suficiente oportunități și un mediu propice de creștere și dezvoltare. Iar interesul nostru ar trebui să fie ca românii să lucreze aici, la ei în țară, nu să ofere plus valoare altor economii, în timp ce România se rezumă la a aduce muncitori din alte state.
Incapacitatea partidelor tradiționale de a guverna și de a dezvolta țara afectează inclusiv relațiile diplomatice. Partenerii internaționali nu pot avea încredere într-un climat politic care nu oferă stabilitate, predictibilitate, seriozitate și oportunități de dezvoltare pentru proprii cetățeni. Iar acest lucru transformă România într-un instrument de oportunitate pentru diverse investiții străine, fără a avea capacitatea, din păcate, de a încheia acorduri avantajoase pentru populație.
Parcursul țării trebuie schimbat de urgență, iar realitatea este că România nu mai poate fi victima experimentelor politice eșuate.

Mai multe din
Declarații Politice
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.