România se confruntă cu probleme grave de mediu, proiecte energetice blocate, investiții întârziate și instituții publice care funcționează de multe ori fără o minimă preocupare pentru eficiența utilizării banului public.
În tot acest timp, ministra Mediului, Diana Buzoianu, și-a concentrat o parte importantă a activității publice asupra schimbărilor de conducere și a conflictelor administrative. După schimbările operate la conducerea Romsilva și a Administrației Naționale „Apele Române”, asistăm la un spectacol greu de explicat: aceeași ministră critică public conducerile acestor instituții și solicită noi demisii. Se ridică astfel o întrebare legitimă: cine își asumă responsabilitatea pentru numirile făcute, pentru criteriile de selecție și pentru rezultatele celor instalați în funcții? Nu este suficient să schimbi directori, pentru ca ulterior să te delimitezi public de activitatea lor. Responsabilitatea politică nu se încheie odată cu semnarea unui ordin de numire.
În acest peisaj, ministra Mediului a găsit prilejul unei noi demonstrații de imagine: a anunțat, cu mare fast, repunerea în funcțiune a unui sistem fotovoltaic de pe acoperișul propriului minister.
Comunicate de presă, declarații triumfaliste, sute de știri și elogii pentru o realizare prezentată aproape ca o revoluție energetică. Despre ce vorbim, de fapt?
Despre un sistem fotovoltaic instalat încă din anul 2014, cu o putere de numai 30 kWp, care a stat nefuncțional ani la rând, chiar pe acoperișul Ministerului Mediului.
Doamna Buzoianu ne anunță triumfător că a reparat ceea ce, în calitate de ministru, avea obligația să verifice și să pună în funcțiune încă din primele săptămâni de mandat!
După aproape 16 luni la conducerea ministerului, repunerea în funcțiune a unor panouri fotovoltaice nu poate fi prezentată drept o mare performanță administrativă. Este, mai degrabă, un prilej de a întreba de ce această investiție publică a rămas neutilizată atât de mult timp.
Ca fost ministru al Mediului, știu foarte bine că administrarea unei instituții începe cu lucrurile elementare: inventarierea patrimoniului, verificarea investițiilor existente, identificarea pierderilor și eliminarea risipei.
Nu trebuie să fii un mare specialist în energie regenerabilă pentru a întreba, în prima lună de mandat, dacă panourile de pe acoperișul ministerului produc sau nu electricitate.
Dar, aparent, pentru actuala conducere a Ministerului Mediului, a face spectacol mediatic din repararea unei instalații este mai important decât a explica de ce aceasta a rămas nefuncțională atât de mult timp.
Doamna ministru ne spune că instalația va produce anual aproximativ 36.000 kWh. Foarte bine! Dar tocmai această cifră ridică întrebări incomode: câtă energie s-a pierdut în anii de nefuncționare? Câți bani a plătit suplimentar ministerul pentru energia cumpărată din rețea? Cine a avut responsabilitatea întreținerii sistemului și de ce nu a fost acesta reparat la timp? Și, mai ales, cât a costat repunerea în funcțiune a instalației și care este beneficiul economic real al acestei operațiuni? Acestea sunt informațiile pe care contribuabilii ar trebui să le primească, nu doar fotografii, declarații festiviste și lecții despre sustenabilitate.
Nu contest utilitatea repunerii în funcțiune a sistemului fotovoltaic. Dimpotrivă, orice investiție publică trebuie întreținută și valorificată. Contest însă transformarea unei obligații administrative obișnuite într-un eveniment de propagandă guvernamentală.
România nu are nevoie de miniștri care inaugurează reparații și prezintă întreținerea patrimoniului public drept mari victorii politice. Are nevoie de miniștri care gospodăresc eficient, anticipează problemele și livrează rezultate.
Doamnă Buzoianu, faptul că panourile fotovoltaice de pe acoperișul ministerului funcționează din nou este un lucru firesc. Nefiresc este că a fost nevoie de atâta timp pentru a rezolva problema și de atâta zgomot mediatic pentru a anunța rezolvarea ei.
Un ministru gospodar repară problemele la timp. Un ministru preocupat de imagine le transformă în conferințe de presă.
Iar România are nevoie de gospodari, nu de campanii de PR plătite din timpul și resursele instituțiilor publice.
