Declarații Politice

Lidia Vadim-Tudor – Declarație politică – Facturi mai mari la energie, răspundere zero

Facturi mai mari la energie electrică în această iarnă, cu 20-30%. Și asta, în condițiile în care românii plătesc deja cele mai mari prețuri la energie din toată Uniunea Europeană.

Potrivit calculelor Asociației Energia Inteligentă, pentru o gospodărie cu un consum de 200 kWh pe lună, factura la electricitate ar putea crește cu până la 100 de lei. Enorm!

Din nou, scumpiri peste scumpiri. Din nou, românii sunt jupuiți de ultimii bani.

Ce fac cei de la Putere, în acest timp? Nimic. Dau din umeri, când nu explică savant că “dom’le, să vedeți, cele două reactoare de la Cernavodă sunt oprite, piața energiei, prețul gazelor în Europa, bla-bla”.

Nu își asumă nimic. Ei nu poartă nicio responsabilitate, deși EI sunt cei care au distrus producția de cărbune în România și, din cauza lor, România a ajuns să importe seara la prețuri astronomice, pentru că nu mai produce suficient și nu are un mix energetic echilibrat.

Acești incompetenți și trădători sunt încă în scaunele lor, în timp ce românii vor plăti și mai mult în această iarnă.

Nu cumva ar trebui să fie invers? Să plătească ei factura trădării, cei de la PSD-PNL-USR-UDMR împreună cu Nicușor Dan, iar la Putere să ajungă, în sfârșit, o coaliție pro-românească?

De ce să plătească românii cele mai mari prețuri la energie din Europa, când ar putea să plătească cel mai puțin?

Mai multe din
Declarații Politice
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.