Adresată de către domnul senator: SANDU Mircea – Ionuţ
Circumscripția electorală: Nr. 20, Gorj
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declaraţiei politice: Concedierea angajaților cu contracte pe perioadă determinatăde la Complexul Energetic Oltenia este o uriașă nedreptate
Stimaţi colegi,
Astăzi, de la această tribună, doresc să trag un semnal de alarmă asupra unei nedreptăți strigătoare la cer care se desfășoară sub ochii nepăsători ai actualei Puteri politice chiar în inima sistemului energetic românesc. Mai exact, 1.500 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, oameni care au ținut lumina aprinsă în casele românilor în această iarnă grea care tocmai s-a încheiat, urmează să fie dați afară. Au fost ținuți până acum agățați cu contracte pe perioadă determinată iar, astăzi, conducerea politică a CEO, venită pe filiera PSD, refuză prelungira contractelor. Acești gorjeni sunt victime ale vorbei vechi românești privind facerea de bine.
Vorbim despre profesioniști care au fost chemați la muncă atunci când sistemul era în prag de colaps, despre tineri și specialiști care au acceptat condiții grele de muncă, sperând într-un viitor stabil. Astăzi, statul român le întoarce spatele, tratându-i ca pe niște „piese de schimb” uzate, bune de aruncat la coșul de gunoi al istoriei industriale. Sunt oameni care au familii, care au copii și de care România are nevoie.
Dincolo de partea socială, decizia de disponibilizare este tâmpită în sine. În contextul geopolitic actual, cu o presiune imensă pe sectorul energetic, cu gazul la prețuri record, Complexul Energetic Oltenia nu este o relicvă, ci un pilon strategic pentru economia națională. Angajații cu contracte pe perioadă determinată nu sunt surplus. Să le spui oamenilor să plece acasă, în timp ce importăm energie electrică la prețuri exorbitante din țările vecine, este un act de sabotaj economic. Fără acești angajați, capacitatea de producție a CEO se va prăbuși, lăsând Sistemul Energetic Național într-o vulnerabilitate fără precedent.
Noi, AUR, am atras atenția încă din toamna anului trecut că ministrul Energiei, PSD-istul Bogdan Ivan, a dezinformat când a spus că a rezolvat problemele la Bruxelles. Am atras atenția că e doar o chestiune de timp până vor închide Rovinari 6 și Turceni 4, pentru că așa s-a angajat aceeași Putere politică perpetuă prin acel nenorocit de PNRR. Prostia e cu atât mai mare cu cât gazul din UE a ajuns să fie de șase ori mai scump decât cel din America, iar aceasta se va accentua pe fondul situației din Orientul Mijlociu.
Având în vedere situația creată dar și modul ascuns prin care Directoratul Complexului Energetic Oltenia înțelege să pună în aplicare ordinele de la București, conducerea CEO trebuie demisă, precum și Directoratul și noul Consiliu de Administrație. La fel cum, evident, ar trebui să fie demis și ministrul Ivan cu tot Guvernul Bolojan.
Reamintesc că noi, AUR, am propus o lege privind modificarea calendarului de decarbonizare agreat cu Comisia Europeană în așa fel încât Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit să continue să funcționeze la capacitatea sa. Asta ar fi însemnat inclusiv salvarea câtorva mii de locuri de muncă, pentru că nu vor pleca acasă doar cei cu contracte pe perioadă determinată, ci și cei care lucrează în companii suport.
Și mai este un aspect foarte relevant. Statul român a eșuat lamentabil în a pune ceva în loc. Planul de restructurare al CEO prevedea clar: nu închidem cărbunele până nu avem alternative. Unde sunt grupurile pe gaz de la Ișalnița și Turceni? Unde sunt parcurile fotovoltaice promise care trebuiau să preia ștafeta producției de energie? Sunt doar pe hârtie, blocate în licitații interminabile, birocrație și incompetență managerială. Acolo ar fi putut fi angajați acești oameni care sunt acum disponibilizați fără milă. Este inadmisibil ca angajatul din Gorj să plătească cu locul de muncă pentru faptul că Ministerul Energiei și conducerile succesive nu au fost capabile să ridice la timp centralele de compensare. Nu poți dărâma o casă veche înainte de a termina de construit una nouă, decât dacă vrei să lași familia în stradă, în frig. Asta face statul român astăzi cu sectorul energetic.

Comments are closed