Cristina Dascălu – Declarație de presă – Ziua Națională a Medicului Veterinar

Astăzi este ziua celor care, cu ştiinţă, devotament şi iubire, veghează asupra sănătăţii animalelor, a echilibrului în ecosistem şi, implicit, asupra sănătăţii noastre, a tuturor, ziua medicului veterinar.

În urmă cu 163 de ani, în 1861, se înfiinţa la Bucureşti prima şcoală românească de medicină veterinară, punând piatra de temelie a unei profesii esenţiale pentru societatea noastră. De atunci, mii de medici veterinari au învăţat să asculte glasul necuvântătoarelor, să aline suferinţa fiinţelor fără cuvinte şi să protejeze patrimoniul zootehnic al ţării.

Ca om de cultură şi iubitoare de animale, cred cu tărie că civilizaţia unui popor se măsoară şi prin grija pe care o arată faţă de vieţuitoarele alături de care trăieşte. Medicul veterinar nu este doar un profesionist în halat alb, ci şi un păstrător al armoniei dintre om şi natură, un apărător al sănătăţii publice şi un prieten al animalelor.

Să preţuim această profesie şi pe oamenii care, din umbră, asigură siguranţa alimentară, controlează bolile transmisibile şi salvează, zi de zi, vieţi nevinovate. Le datorăm respect, recunoştinţă şi susţinere.

Transmit tuturor medicilor veterinari din România gânduri bune, sănătate şi putere de muncă. Iar celor care iubesc animalele, îi îndemn să nu uite că respectul faţă de necuvântătoare este un semn de nobleţe sufletească.

La mulţi ani medicilor veterinari! Fiat voluntas animalium! — Să se facă voia animalelor, căci ele ne învaţă tăcerea, loialitatea şi iubirea fără margini.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de Mihai Enache, a avut astăzi […]
Alegerile prezidențiale din România au intrat în linie dreaptă, dar ceea ce se întâmplă în […]
Nicușor Dan a refuzat, din nou, confruntarea directă cu George Simion, de această dată în […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis în această seară o solicitare oficială […]