
Deputatul AUR Gabriel Florea avertizează asupra situaţiei financiare precare în care se află tot mai mulţi români, ca urmare a politicilor guvernamentale din ultimii ani care au lovit în puterea de cumpărare. Parlamentarul subliniază datele îngrijorătoare ale Eurostat privind imposibilitatea unei părţi semnificative a populaţiei de a-şi acoperi cheltuielile neprevăzute fără a face mari sacrificii.
“Furtul din visteria statului nu a fost acoperit nici de Ilie Bolojan, nici de PSD, nici de PNL. Au făcut-o românii, cu banii pentru hrană, medicamente, facturi, credite care au fost luaţi prin taxele, impozitele şi inflaţia provocată de Guvernul Bolojan.
Ultimele date publicate de Eurostat arată că 37,8% dintre români nu îşi pot permite acoperirea unei cheltuieli neprevăzute. Practic, aproape 4 din 10 cetăţeni sunt nevoiţi să se gândească dacă renunţă la mâncare sau la căldură dacă intervine o urgenţă medicală.
Aceste date sunt pentru 2025, un an în care la guvernare a fost coaliţia toxică PSD-PNL-UDMR cu Marcel Ciolacu premier în prima parte, urmată apoi de conducerea lui Ilie Bolojan cu monstruoasa coaliţie PSD-PNL-USR-UDMR în a doua parte.
Întrebarea pe care ne-o adresăm: dacă la acel moment, înainte ca austeritatea să-şi arate efectele, 37,8% dintre români erau atât de vulnerabili, cât de mult a crescut procentul astăzi, după un an de politici habarniste girate de premierul demis?
Românii trăiesc în pragul sărăciei. Potrivit Eurobarometrului Flash, 48% dintre cetăţenii acestei ţări se tem de sărăcie. Este o realitate care nu poate fi contrazisă! Am avut 12 luni de zile de scădere a consumului, un indicator extrem de relevant de cum a simţit economia şocul Guvernului Bolojan.
Deficitul nu s-a redus prin reformă sau prin tăierea risipei, ci prin sacrificarea clasei de mijloc şi prin condamnarea celor vulnerabili la sărăcie lucie.
Noul Guvern va trebui să stopeze politicile de austeritate care sugrumă economia şi trebuie să adopte corecţii urgente. Prima: reducerea TVA la 19%. O guvernare AUR va pune accent pe reducerea poverii fiscale asupra mediului privat, cel care este forţat acum să crească preţurile bunurilor şi serviciilor pentru a nu falimenta.
Mărirea pragului pentru microîntreprinderi la 500.000 de euro, un impozit de 1,25%, scăderea impozitului pe dividende de la 16% la un acceptabil 8% vor elimina presiunea fiscală de pe umerii antreprenorilor. Corelate cu o indexare a pensiilor şi eliminarea CASS pentru mai multe categorii, românii îşi vor recăpăta puterea de cumpărare şi îşi vor avea posibilitatea să îşi gestioneze banii fără a mai duce grija zilei de mâine”, a declarat deputatul AUR, Gabriel Florea.