Comunicate

Ramona Lovin – Declarație de presă – Românii care au muncit şi au cotizat în străinătate nu trebuie să rămână luni sau chiar ani fără pensie din cauza întârzierilor birocratice

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus un proiect de lege, iniţiat de deputatul AUR Ramona Lovin, prin care propune simplificarea şi urgentarea procedurilor pentru stabilirea drepturilor de pensie ale românilor care au lucrat atât în România, cât şi în alte state.

Proiectul, care modifică legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, urmăreşte să elimine situaţiile în care românii sunt obligaţi să aştepte perioade îndelungate pentru stabilirea pensiei din cauza întârzierilor în schimbul de documente dintre casele de pensii din România şi instituţiile competente din alte state.
În prezent, procedura poate fi blocată de lipsa unor documente din străinătate, chiar şi atunci când, pe baza actelor deja existente la dosar, dreptul la pensie poate fi stabilit.
Deputatul AUR, Ramona Lovin, susţine că românii care au muncit şi au cotizat în străinătate nu trebuie să rămână luni sau chiar ani fără pensie din cauza întârzierilor birocratice. Aceasta afirmă că proiectul propune o procedură unitară la nivelul caselor de pensii şi posibilitatea emiterii unei decizii provizorii, astfel încât plata pensiei să poată începe pe baza documentelor disponibile, urmând ca drepturile să fie recalculate după primirea tuturor actelor din străinătate.
“Am depus un proiect de lege care rezolvă o problemă cu care se confruntă mii de români care au muncit în străinătate şi au ajuns la vârsta pensionării. În acest moment, mulţi dintre românii care depun dosare de pensionare la casele de pensii din ţară, după ce au muncit şi au cotizat în străinătate, se lovesc de probleme birocratice care nu doar că întârzie procedura, ci îi lasă pe unii luni sau chiar ani fără pensie, fără venituri”, a spus Ramona Lovin.
Potrivit acesteia, principala problemă este întârzierea cu care ajung documentele din ţările în care românii au muncit şi au cotizat.
“Dar mai există una: lipsa unei proceduri unitare la nivelul caselor teritoriale de pensii. Unele emit decizii provizorii, altele aşteaptă toate documentele din străinătate. Aceeaşi situaţie este tratată diferit, de la un judeţ la altul. Este o problemă semnalată inclusiv de Avocatul Poporului”, a precizat deputatul AUR.
Ramona Lovin arată că proiectul nu inventează pensii noi şi nu măreşte pensiile, ci le dă românilor posibilitatea să primească pensia pentru care au muncit şi au cotizat, fără să fie victimele birocraţiei.
“Introducem o procedură unitară pentru toate casele de pensii şi posibilitatea emiterii unei decizii provizorii. Dacă documentele existente permit stabilirea dreptului la pensie, omul începe să primească banii, fără să mai aştepte ultimul document din străinătate. Când vin toate actele, se face recalcularea şi se emite decizia definitivă”, a declarat deputatul AUR, Ramona Lovin.

Mai multe din
Comunicate
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.