Am primit, cu îngrijorare, mesajul de protest pe care ni l-a transmis în aceste zile Partidul Neamului Românesc din Serbia, sub semnătura preşedintelui său, Dr. Predrag Bălaşevici, privitor la defăimarea publică produsă recent în ţara vecină şi prietenă, Serbia, la adresa comunităţii etnice tradiţionale din Valea Timocului, în care trăiesc aproximativ 300.000 de etnici români, denumiţi local ”vlahi”.
În concret este vorba despre articolul ”Dezvăluirile secretele strict păzite din estul Serbiei” publicat în zilele de 28 şi 29 mai 2022 în cotidianul ”Alo!”, cu partea I intitulată ”Peşterile ascund rituri înfiorătoare ale magiei vlahe” şi partea a II-a denumită ”Sacrificate toate vacile pentru sex”.
Textele sunt scrise de o manieră senzaţionalistă, oferind publicului o imagine distorsionată despre etnicii români/vlahi din Serbia, insultându-i grosolan, în care dispreţuiesc şi ridiculizează în mod tendenţios unele obiceiuri, relaţii sociale şi moştenirea culturală a acestor etnici minoritari.Obiceiurile specificate în aceste articole fie nu există, fie sunt în mare măsură imaginate, sau chiar au fost scoase deliberat din context şi prezentate tendenţios, fără dovezi reale, ele nu există în analizele ştiinţifice ale obiceiurilor româneşti din răsăritul Serbiei. Membrii minorităţii româneşti sunt prezentaţi în context negativ în comunitate.
În context istoric, identitatea culturală a minoritarilor români din Serbia este o moştenire culturală a naţiunii sârbe, iar aceştia sunt cetăţeni statului sârb, care şi-au păstrat identitatea după strămoşii lor.Românii din Valea Timocului, prin reprezentanţii lor politici, deplâng tratamentul la care sunt supuşi, pe care îl consideră o depreciere a moştenirii lor culturale. Ei susţin că aceste texte se circumscriu politicii generale negative a mai multor instituţii şi a unor factori politici din Serbia faţă de minoritatea română/vlahă, ceea ce complică şi mai mult situaţia lor.Etnicii români din Serbia susţin că nu este prima dată când astfel de texte extremiste şi xenofobe apar în mass-media sârbă, la care instituţiile competente din ţara vecină nu reacţionează în niciun fel.”Solicităm o reacţie tranşantă la textele publicate, precum şi acţiuni concrete pentru prevenirea unor astfel de fenomene în mass-media sârbă, îndreptate spre identitatea minorităţii române/vlahe” se cere în finalul Scrisorii primite de la Partidul Neamului Românesc din Serbia, trimise şi Ministerului Culturii şi Informării, Ministerului pentru Drepturile Omului şi Minorităţilor şi Consiliului de presă din Serbia.
Nu există răspunsuri