Declarațiile recente ale ministrului Economiei, Radu Miruță (USR), referitoare la grafitul românesc și presupusa „nevoie de curaj” pentru ca România să intre „la masa marilor jucători”, nu sunt altceva decât o pregătire ideologică și politică pentru concesionarea acestui zăcământ strategic către companii străine.
Când un ministru al Economiei declară, în mod repetat, că România este bogată, dar „nu știe să joace” și că trebuie să vină „cei cu bani” pentru a valorifica ceea ce „Dumnezeu a lăsat în pământ”, este clar că planul guvernării USR-PNL este acela de a ceda controlul asupra resurselor naționale.
„Nu este prima dată când un guvern de tip fanariot, cum este cel condus astăzi de tandemul Bolojan–USR, vine cu intenția de a concesiona bogățiile subsolului românesc. Acum, grafitul este ținta – o resursă esențială pentru industria microcipurilor și a tehnologiei avansate. În loc să dezvoltăm o capacitate națională, ni se spune că soluția este să lăsăm totul pe mâna altora. Aceasta nu este viziune economică, ci trădare a interesului național”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.
AUR cere stoparea oricărei tentative de concesionare a zăcămintelor strategice către companii străine fără control public și transparență
România dispune, conform propriilor studii geologice, de zăcăminte importante de grafit, metale rare, gaz natural și alte resurse critice, aflate în centrul competiției geopolitice mondiale. În loc să le valorificăm prin companii naționale, cu plusvaloare în România, actualul guvern pregătește terenul pentru ca aceste resurse să fie extrase de către grupuri multinaționale, fără control real din partea statului român.
„USR este astăzi vioara principală a unei guvernări care își ascunde planul de cedare a suveranității economice sub un discurs pseudo-tehnocratic. Nu putem accepta ca, după ce am pierdut petrolul, aurul și gazele de șist, să pierdem și grafitul, metalul viitorului în microelectronică. Acesta trebuie să rămână sub control românesc și să fie valorificat pentru poporul român, nu pentru profitul altora”, a subliniat deputatul AUR.
„Nu vom permite ca bogăția acestei țări să fie înstrăinată pe tăcute. Cerem transparență, asumare și o strategie națională de dezvoltare industrială bazată pe resursele proprii, nu pe cedări către corporații străine. România trebuie să fie stăpână pe ce este al ei – în pământ și deasupra lui”, a încheiat Valeriu Munteanu.
Comments are closed