Față de România, vecina noastră Ucraina nu manifestă o atitudine corectă, ci este profund duplicitară, neținând cont de mâna de ajutor întinsă de românii la fel de săraci ca și ei, dar mai puțin vitregiți de soartă.
După ce la data de 20.01.2022 președintele Volodimir ZELENSKI a declarat rituos și răspicat că România a ocupat Bucovina de Nord în 1918, iată că foarte recent la data de 10.03.2022, ministrul ucrainean de externe Dmytro KULEBA a susținut că: „Ucraina este dispusă să rămână în afara NATO, dacă membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, inclusiv Rusia, și toate țările vecine „îi oferă un sistem de garanții similar celui al NATO.””
Prin această declarație conducerea ucraineană ar dori ca toate țările vecine, de la care prin rapt teritorial direct sau intermediat de fosta URSS sau de Rusia, au fost anexate în componența statală a Ucrainei, ar trebui să nu mai manifeste nici un fel de revendicări teritoriale.
Înaltele oficialități ucrainene probabil că doresc ca pe fondul acestei tragedii a refugiaților, România să uite de Bucovina de Nord, Herța, Basarabia de Sud și Insula Șerpilor.
Toate aceste ținuturi au fost furate României, în majoritatea lor, începând cu 23 august 1939, ca efect al Pactului Ribbentrop – Molotov.
Profitând de prevederile Pactului NATO, diplomații ucraineni își afirmă cu mult și nejustificat curaj pretențiile, știind faptul că România precum și Polonia și Slovacia, nu pot acționa unilateral pentru a-și modifica frontierele.
Domnule Președinte, domnule Ministru al Afacerilor Externe, referitor la situația prezentată mai sus, care este poziția dumneavoastră – ca înalți oficiali români, răspunzători de politica externă comunicată și aplicată de statul nostru ?
Dumneavoastră, ca înalți oficiali români, oare veți adopta iarăși o tăcere nepăsătoare?
Domnule Ministru de Externe, de ce nu finalizați demersurile referitoare la canalul Bâstroe și lăsați partea ucraineană să mute după bunul ei plac balizele cât mai aproape de malul românesc?
Domnule Președinte, de ce nu rostiți nimic despre soarta etnicilor români incluși în interiorul frontierelor ucrainene supuși unui intens proces de deznaționalizare, condamnat de întreaga comunitate internațională dar față de care Ucraina are o poziție intransigentă și de ignoranță?
De ce nu sunt revendicate pentru acești cetățeni ucraineni de etnie română drepturi egale cu ale românilor etnici ucraineni din România?
Pentru a susține cetățenii refugiați ucraineni, în marea lor majoritate săraci și speriați, românii au renunțat, uneori, la micile lor economii, primindu-i și îngrijindu-i.
Sacrificiul cetățenilor români – generat de această ilogică și nemotivată pe deplin economic de creștere a prețurilor – ca să cheltuiască cu cetățenii statului vecin Ucraina ar fi de așteptat să primească un răspuns pe măsură și nu pretenții teritoriale nejustificate, lipsite de respectul față de adevărul istoric.
Nu există răspunsuri