Ringo Dămureanu – întrebare parlamentară către Ministerul Afacerilor Externe – Motivele nesoluționării vreme îndelungată a cererii de cetățenie formulate de domnul Ștefan Perici, etnic român din Serbia.

Ringo_Damureanu

Către: Domnul Bogdan Aurescu

           Ministru de Externe

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării:

          Motivele nesoluționării vreme îndelungată a cererii de cetățenie formulate de domnul Stefan Perici, etnic român din Serbia

          Domnule ministru,

          În temeiul Art. 69 din Constituția României, cu privire la Mandatul reprezentativ, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

          Potrivit Legii nr. 96/2006, rep., privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, prin care acesta îşi exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni.

          În temeiul Art. 7 din Constituție, România sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

          Prin Legea nr. 299/2007, rep., privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, cu modif. și compl. ult., persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoane de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi, precum: rumâni, valahi, vlahi, vlasi etc. şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus, sunt denumite români de pretutindeni.

          În procedura audienței parlamentare, am fost sesizați de mai mulți etnici români din Valea Timocului cu privire la problemele pe care le-au întâmpinat în perioada ultimilor ani la nivelul Consulatului general al României de la Zajecar, cu ocazia solicitării de a li se acorda cetățenia Țării Mame, România.

          Domnul Stefan Perić, etnic român din Valea Timocului, care s-a prezentat ca membru și activist al Partidului Neamului Românesc din Serbia, condus de Dr. Predrag Bălașevici, a deplâns faptul că a depus la Consulatul general al României de la Zajecar cererea (dosarul) pentru dobândirea cetățeniei române în luna decembrie 2018, iar ulterior a fost informat, printr-un email primit de la ANC București, că solicitarea sa a fost înregistrată la ANC abia în anul 2021, cu nr. de Dosar 197/A/2021.

          Petentul a arătat că dorește să cunoască motivul nelucrării / netransmiterii cererii sale, cu o întârziere de peste 3 ani.

          După ce am cerut relații la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cererea acestuia a fost respinsă, având la bază avizul în consecință emis de Consulatul general al României de la Zajecar.

          Reprezentanții comunității istorice românești din Valea Timocului au deplâns faptul că multe cereri au fost depuse încă din luna Mai 2018 la Consulatul general al României din Zajecar, însă activitatea acestei instituții a fost extrem de slabă pentru etnicii români de aici, situație confirmată și prin Scrisoarea din 19 August 2020 care v-a fost adresată de Congresul Românilor din Serbia, forul asociativ reprezentativ al românilor de aici.

          La vremea respectivă, s-au solicitat constant informații despre stadiul cererilor de cetățenie, însă nu s-a primit niciun răspuns din partea instituției pe care o conduceți.

          Abia după alegerile parlamentare din decembrie 2020, lucrurile au început să se miște, o parte din aceste dosare au ajus să fie înregistrate la ANC, după mulți ani.

          La rândul nostru, de la începutul anului 2021, prin adresa Biroului nostru parlamentar nr. 198/02.04.2021 și prin demersurile succesive, am cerut MAE și Consulatului general de la Zajecar explicații referitoare la motivele nelucrării vreme îndelungată a cererilor de cetățenie ale etnicilor români din Valea Timocului.

          Toate solicitările noastre au rămas fără răspuns până în prezent din partea MAE.

          De aceea, la data de 14.04.2021, v-am adresat pe cale parlamentară întrebarea A/AUR/58/14.04.2021, cu obiectul “Soluționarea cererilor pentru acordarea cetățeniei române la Consulatul general al României de la Zajecar, Serbia”, la care nu ați răspuns.

          Prin prezenta vă solicităm să ne răspundeți:

1. Care este motivul pentru care nu s-a primit răspuns de către Consulatul general de la Zajecar la adresa Biroului parlamentar Deputat Ringo Dămureanu nr. 198/02.04.2021 și la întrebarea parlamentară adresată MAE, înregistrată cu nr. A/AUR/58/14.04.2021 ?

2. Care au fost motivele care au determinat nelucrarea, vreme îndelungată, de către Consulatul general de la Zajecar, a cererii de cetățenie pe care a formulat-o domnul Stefan Perić, etnic român din Valea Timocului ?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]