Ringo Dămureanu – întrebare către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – Indemnizația și drepturile de hrană în Administrația locală și Poliția locală

Către: Doamna Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale
De la: Ringo Dămureanu
Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj
Secretar al Camerei Deputaților
Obiectul întrebării: Indemnizația și drepturile de hrană în Administrația locală și Poliția locală


Stimate Domnule Ministru,


În temeiul Art. 69 din Constituția României, cu privire la Mandatul reprezentativ, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
Potrivit Legii nr. 96/2006, rep., privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, prin care acesta îşi exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni.
Prin Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modif. și compl. ult., s-a introdus Indemnizaţia de hrană.
La Art. 18 se prevede că, Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019,
actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de
Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe,
Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturi de hrană potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu este angajat/încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cadrul poliţiei locale, beneficiază exclusiv de indemnizaţia de hrană prevăzută la alin. (1).
Față de cele prezentate, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Este obligatorie acordarea, lunar, de către ordonatorii de credite din Administrația publică locală, începând cu 1 octombrie 2023, pentru toți funcționarii publici și angajații cu contracte individuale de muncă ale căror salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, a indemnizaţiei de hrană la
    nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară?
  2. Este obligatorie acordarea, lunar, de către ordonatorii de credite din Administrația publică locală, începând cu 1 octombrie 2023, pentru tot personalul poliţiei locale ale căror salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994
    privind drepturile de hrană ?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“A fost o zi lungă și foarte încărcată, pe care am petrecut-o printre fermierii din Ialomița. Din nefericire, nivelul pagubelor înregistrate aici în urma secetei prelungite din acest an este uluitor. Am vorbit cu fermieri care nu vor putea recolta niciun știulete de porumb de pe […]
De ani de zile ascultăm un refren diabolic: boala vacii nebune, gripa aviară,  pesta porcină, aberația covid. În urmă cu un an eram amenințați cu septicemia hemoragică la păstrăvi, o altă balivernă născocită de niște minți diabolice, a căror intenție este să ne lipsească complet de […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor vizitează în cursul acestei săptămâni mai multe județe din sudul țării afectate de seceta severă din acest an și de pesta micilor rumegătoare. Scopul turneului este […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a lansat un manifest pentru salvarea sistemului de educație din România. În prima zi a noului an școlar, eurodeputatul Claudiu Târziu solicită Ministerului Educației elaborarea unei strategii de combatere a analfabetismului la nivel […]
”Economia României, sub conducerea tandemului format din Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Datele economice recente reflectă o serie de provocări majore, cu perspective îngrijorătoare pentru evoluția viitoare. În al doilea trimestru al anului 2024, economia românească […]
Astăzi, în jur de 3 milioane de elevi au început școala, dintre care 180.000 de elevi au început clasa Pregătitoare, fiecare dintre aceștia având propriile vise și aspirații privind viitorul lor de oameni mari, năzuințe pe care statul român ar fi trebuit să le susțină cu […]