Raisa Enachi – declarație politică – Școala și politica nu fac casă bună!

Deși PNL se află la guvernare, iar PSD susține că se află în opoziție, realitatea românească sau mai bine spus, vasluiană are mai multe înțelesuri! La noi, în județul Vaslui cele două partide politice, prin reprezentanții lor, colaborează excelent, se vede clar că membrii acestor partide au învățat după același manual politic de mai bine treizeci de ani!

Pe bună dreptate, românii cu o bună pregătire profesională părăsesc, rând pe rând, țara! Ne întrebăm, de ani de zile, de ce?

Am un exemplu pentru această zi de declarații politice: al domnului director interimar al școlii din comuna Pădureni, lângă municipiul Huși, un bine cunoscut profesor cu experiență, doctor în istorie, cercetător, căruia i se sugerează constant să-și depună demisia (din motive bine cunoscute, cele politice!).

În semn de protest față de obligativitatea vaccinării cadrelor didactice, dar și a presiunii politice la care este supus de către primarul PSD al comunei Pădureni, dar și de către prietenii lui, reprezentanții județeni ai PNL-ului, domnul director de școală vasluiană și-a înaintat demisia!

La data de 1 septembrie 2021 la școala gimnazială nr. 1 Pădureni, județul Vaslui, inspectoratul școlar județean Vaslui l-a numit pe domnul profesor Merlan Vicu în calitate de director interimar.

Dragi colegi, ce probleme credeți, că a întimpinat domnul profesor într-o perioadă atât de scurtă? Asupra lui s-a dezlănțuit un atac fără precedent, din două direcții politice, adică PSD și PNL!

Voi cita din demisia depusă la inspectoratul școlar județean Vaslui, luni, 20 septembrie 2021, de către domnul profesor: „… Solicit demisia ca semn de protest față de declarațiile fostului Ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, care și-a manifestat intenția clară, în mod oficial, de a introduce vaccinarea obligatorie în rândul cadrelor didactice, ceea ce mă determină să mă simt discriminat și lipsit de drepturile fundamentale pe care le am ca om și cetățean al României. La aceasta se adaugă și presiunile politice venite, atât din partea primarului PSD al comunei Pădureni, supărat chipurile de felul cum am fost numit ca director interimar dar și din partea partidului de guvernământ (PNL), care pretextând motivul de a fi susținut numai dacă sunt înregimentat politic, prin semnarea unui adeziuni specifice. Constat din acestea, că, în acest moment (meritele mele profesionale, ce au la bază un doctorat în istorie, peste 15 cărți scrisei, dar și o vechime de peste 25 ani la catedră) nu au nici o valoare de fond.”

Primarul localității a pus presiune pe respectatul director al școlii, doctor în istorie, doar pentru că nu are aceeași coloratură politică!

Practica ultimilor ani arată că, din păcate, relația dintre conducătorii de școli și autoritățile locale nu depinde, de calitățile personale ale directorilor de instituții. Această luptă între competențele didactice și incompetența politică este, adesea, o sursă constantă de conflicte, în urma cărora singurul care pierde este elevul român!

Domnilor parlamentari, ce pot să facă românii când văd astfel de fapte? Pur și simplu, părăsesc ȚARA!

În calitate de deputat de Vaslui, consider că este o răzbunare politică și o încercare de a pune presiune pe profesioniști, oameni de bună credință care încearcă să-și facă datoria la locul de muncă.

Noi, Grupul Alianței pentru Unirea Românilor am depus moțiune de cenzură pentru a pleca acest Guvern corupt și incompetent, dar, prin amânarea discutării moțiunii, partidele mai câștigă timp pentru a rezolva mici mizerii în teritoriu, așa cum am explicat mai sus!

De treizeci de ani, partidele care au fost la conducere, mimând interesul pentru bunul mers al României, au acționat și acționează după principiul lipsit de demnitate: „Nu ești cu noi, nu ai ce căuta aici!”

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]