Raisa Enachi – declarație de presă – Ziua Limbii Române.

Limba română

Motto:

„Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.” (Gheorghe Sion)

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Organicitatea limbii române, dispunerea pe un spaţiu vast cuprins între Carpaţi, Nistru şi Balcani (incluzând aici enclavele româneşti din Macedonia, Serbia, Bulgaria, Moldova dintre Prut şi Nistru şi chiar de dincolo etc.), demonstrează o evoluţie a acesteia de-a lungul mileniilor, o transformare care o face să fie cunoscută ca fiind una din cele mai expresive, fluente şi melodioase limbi de pe Pământ.

Limba Neamului Românesc reprezintă un fenomen fără precedent, mai ales că pe acest teritoriu au trecut atâtea valuri de barbari, cu limbi slavice, uralice etc., cu graiuri bolovănoase, puternice. Limba română este o limbă care şi-a păstrat trunchiul întreg. Dacă nu a dispărut limba nu au dispărut nici oamenii, fiind o limbă cu o înţelepciune remarcabilă redată printr-o mulţime de zicători şi expresii, cu imagini proverbiale, cu un limbaj plastic pe înţelesul tuturor, o limbă care se scrie cum se aude.

Ce înseamnă aceasta?

Dacă limba şi modul de exprimare influenţează ADN-ul uman, înseamnă că flexibilitatea şi organicitatea limbii, proverbele şi metaforele care exprimă o înţelepciune profundă, au un ecou vibratoriu asupra genomului românesc.

Un factor decisiv al stabilităţii geomorfismului românesc l-a constituit limbajul, care a creat tipare adânci în ADN-ul populaţiei româneşti, programabil prin cuvinte, expresii şi gânduri optimiste, ce au întreţinut de-a lungul mileniilor organicitatea şi fluenţa genei de neam, a morfogeneticii româneşti. Prin aceasta ne identificăm ca neam, glie și tradiţii pe un spaţiu cunoscut de istorici de Dacia Mare.

Aşadar, ziua limbii române vine să omagieze una din cele mai frumoase, flexibile şi cunoscute limbi de pe continentul european, o limbă prin care ne identificăm ca structură de neam, de glie şi de prezenţă milenară.

„Pe ramul verde tace

O pasăre măiastră,

Cu drag şi cu mirare

Ascultă limba noastră

De-ar spune şi cuvinte

Când cântă la fereastră,

Ea le-ar lua, ştiu bine,

Din limba sfântă-a noastră.” (Grigore Vieru, Frumoasă-i limba noastră)

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.”(Alexe Mateevici, fragment din poezia “Limba noastră“)