Raisa Enachi – declarație de presă – Respect şi preţuire Drapelului nostru Naţional!

În fiecare an, pe 26 iunie, se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, aşa cum a fost stabilită prin Legea 96/20 mai 1998.

Ziua Drapelului Naţional a fost creată pentru a celebra ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluţionar a declarat Tricolorul – roşu, galben şi albastru – ca fiind drapelul naţional al tuturor românilor.

Prin art. 12, Constituţia stabileşte că „Drapelul României este tricolor, culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

O anume informaţie poate fi găsită în declaraţiile unui francmason pe nume Jean Alexandre Vaillant, care susţine că tricolorul a fost arborat pentru prima dată pe vârful Muntelui Pleşuva la 29 iulie 1839 (zona Comarnic). Poate că cea mai veche dovadă scrisă a acestei realităţi este folosirea de către Vaillant a tricolorului ca steag al Principatului. Cu cel puţin un deceniu înainte de a fi oficial, se pare că tricolorul românesc a fost recunoscut ca emblemă naţională încă din deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea.

Revoluţionarii de la 1848, atât în Transilvania, cât şi în Muntenia, au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, pe care era inscripţionat cuvintele „Dreptate – Fraternitate” şi dându-i frumoasa denumire de „stindard al libertăţii”. Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.Arborarea tricolorului este, de obicei, o ocazie emoţionantă în care ne mândrim cu naţionalitatea noastră. Asociem drapelul cu pacea, securitatea şi libertatea, dar nu trebuie să uităm că este şi un simbol al datoriei noastre colective pentru progresul societăţii noastre.Poate cel mai înalt omagiu adus drapelului românesc l-a mărturisit Alexandru Ioan Cuza: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României! Aşa să îl păstrăm!”Să apreciem cum se cuvine drapelul nostru naţional! Să cinstim emblema preţioasă a poporului roman, să păstrăm simbolul puternic care ne identifică oriunde nu ne-am afla ca popor. Doresc tuturor românilor din întreaga lume ca, uniţi sub simbolul naţional TRICOLORUL, să trăiască frumos, liber şi demn să-şi iubească neamul, să nu-şi uite pământul, istoria, tradiţiile, limba şi istoria!

La mulţi ani, Tricolor!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ                                 Circumscripția electorală: Nr.13, Cluj Grupul Parlamentar: A.U.R. Titlul declarației […]
Adresată: Domnului Tanczos Barna, Ministrul Finanțelor De către domnul: Senator Nicolae VLAHU Circumscripția Electorala: Nr.14 […]
Adresată: Domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu, Ministrul Afacerilor Externe De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă cu fermitate campania de „recompensare” a tinerilor alegători prin […]
Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]