Miercuri, în Sala Drepturilor Omului, din Camera Deputaţilor, am participat la dezbaterea privind fenomenul violenţei domestice, organizată de colega Gianina Șerban, vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi.
Avem un mare grad de permisivitate socială şi doar jumătate dintre femei ştiu că au o lege care le protejează, iar media în care apelează organele de poliţie în cazul unor incidente violente este jumătate faţă de cea a UE – 17% vs 34%. Una din patru femei a suferit o formă de violenţă din partea partenerului. Violenţa domestică este o problemă serioasă, poate lăsa cicatrici fizice şi psihologice şi poate contribui la cicluri generaţionale de violenţă. Odată ce sunt luaţi în considerare membrii familiei şi copiii care sunt, de asemenea, afectaţi de situaţii de violenţă domestică, devine rapid o problemă care afectează societatea în ansamblu. Cu toate acestea, odată ce supravieţuitorii abuzului au fost eliminaţi din situaţia abuzivă şi primesc terapie şi sprijin într-un mediu sigur, ei pot începe să se vindece şi să se refacă după aceste simptome. Acest lucru este valabil atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Nu este neobişnuit ca persoanele aflate în situaţii de violenţă domestică să ofere scuze pentru un abuzator sau să nege că ceea ce se întâmplă constituie abuz. Mai mult, violenţa domestică necontrolată se poate transforma în situaţii de viaţă sau de moarte. Abuzatorii pot fi parteneri intimi, soţi, părinţi, fraţi sau alţi membri ai familiei şi nu trebuie să împartă un spaţiu de locuit cu ţinta lor pentru ca o situaţie să fie considerată abuz domestic. Copiii care cresc în familii abuzive sunt mai predispuşi la relaţii abuzive decât adulţii şi pot chiar să devină autori ai violenţei domestice.
Nu există răspunsuri