Păunescu Silviu-Titus – Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.259/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrica şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022

EXPUNERE DE MOTIVE

Preambul

Producătorii care au încheiat contracte înainte de creșterea abruptă a prețurilor și care au susținut piața de energie prin livrări la prețuri scăzute și care nu au înregistrat profituri în creștere riscă să fie afectați de supraimpozitarea instituită prin Legea nr. 259/2021, având în vedere că situația acestora nu a fost avută în vedere la momentul adoptării legii.

Mai mult, producătorii mici care produc energie din surse regenerabile sunt în mod deosebit afectați, ei fiind nevoiți să achiziționeze constant energie pentru acoperirea contractelor în vigoare, achiziții care se fac la prețurile ridicate din piețele SPOT.

Prețul mediu de vânzare de 450 LEI/MWh, propus ca prag pentru exceptare, nu reflectă și achizițiile de energie.

De aceea, veniturile realizate în mod efectiv din vânzarea de energie, după deducerea achizițiilor de energie, ajung să fie de maximum 150 de lei pentru unii producători, iar pentru alții negative.

Într-adevăr, prețurile crescute din piață pot fi profitabile pentru producătorii aflați pe poziții privilegiate de vânzare, dar în egală măsură pot genera pierderi extraordinare pentru producătorii ce au vândut produse standardizate, la prețuri scăzute, și care sunt nevoiți în acest moment să efectueze achiziții de energie la preturi ridicate, în vederea onorării contractelor încheiate.

Or, luând în considerare situațiile diferite ale producătorilor de pe piață, supraimpozitarea nu poate fi aplicată în mod unitar și egal pentru ambele categorii menționate.

Deducerea achizițiilor de energie din calcul de supraimpozitare

Producția de energie electrică nu poate fi confundată cu vânzarea de energie electrică.

Producătorii, în special cei mici, se află mereu în dezechilibru și sunt nevoiți să achiziționeze energie pentru a-și putea acoperi obligațiile contractuale, atunci când sursa de producție nu este disponibilă (e.g., soare, vânt, apă).

Deși vânzarea unui MWh la un preț de 800 LEI este posibil să fi avut la bază un preț de producție foarte mic, iar astfel producătorul să profite de piață în vederea obținerii unui profit mai ridicat, este în aceeași măsură posibil ca un asemenea preț să fie întemeiată din cauza efectuării unor achiziții de energie de 700 LEI sau 1.000 LEI.

Prin modalitatea în care a fost reglementată, supraimpozitarea poate transforma o tranzacție într-o pierdere financiară sau, de multe ori, se poate cumula cu o pierdere deja existentă, provocând pierderi și mai mari.

De asemenea, în forma în care a fost adoptată, sunt create premisele ca un MWh să fie impozitat de mai multe ori până să fie achiziționat de un furnizor.

Cu titlu de exemplu, un producător a încheiat un contract de vânzare la prețul de 1000 LEI/MWh, preț la care va fi supraimpozitat cu (80% x 550 lei = 440 LEI), dar nu estimează suficient producția, așa că recurge la o achiziție din PZU pentru acel interval.

El va achiziționa energia de la un alt producător la prețul de 1.200 LEI, producător care la rândul lui a fost supraimpozitat pentru același MWh (80% x 750 LEI  = 600 LEI).

În final, același MWh ajunge să fie de două ori supraimpozitat, valoarea totală a supraimpozitării ajungând, în cazul expus, la 1040 lei.

LEGE

privind modificarea și completarea „Legii nr. 259/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”.


Articol unic – Art. II alin. (1) din Legea nr. 259/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” se modifică și va avea următorul conținut:

Art.II. – (1) În perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice din care se scad achizițiile de energie, şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, cu excepția producătorilor de energie electrică care au avut un preț mediu de vânzare a energiei electrice în perioada Iunie – Octombrie 2021 de sub 450 LEI/MWh.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 al. (2) din Constituția României, republicată.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]