Nagy Vasile – declarație politică – Poliția Rutieră.

Stimați colegi, declarația mea politică se numește „POLIȚIA RUTIERĂ” și vizează un subiect extrem de important.

Dragi colegi deputați –

Poliția Rutieră este o instituție publică care are rolul de a se asigura că regulile de circulație rutieră sunt respectate.

Pentru a preveni și combate încălcarea normelor legislative privind traficul rutier, Poliția Rutieră organizează și conduce acțiuni care să contribuie la creșterea siguranței rutiere.

Organizarea instituțională a siguranței rutiere se referă la o varietate de măsuri care, împreună, constituie baza pentru punerea în aplicare a măsurilor în toate domeniile siguranței rutiere.

Analizele privind eficiența sunt realizate pentru a evalua efectele măsurilor sau ale programelor din domeniul siguranței rutiere în diferite stadii ale punerii lor în aplicare.

Se poate face o distincție între evaluarea impactului şi analiza costuri-beneficii. Evaluarea impactului se referă la utilizarea informațiilor legate de efectul așteptat al unor anumite măsuri, de exemplu pe baza evaluării măsurilor respective în altă parte.

Evaluările impactului oferă un fundament științific pentru a hotărî dacă să se pună sau nu în aplicare o anumită măsură.

Se folosesc instrumente de software cu ajutorul cărora se pot estima efectele tuturor tipurilor de măsuri asupra numărului de accidente şi asupra costurilor accidentelor. Analizele costuri-beneficii sunt de asemenea realizate înainte de punerea în aplicare a măsurilor de siguranță specifice şi sunt folosite pentru a hotărî care măsuri trebuie puse în aplicare.

Analizele şi evaluările sistematice contribuie în mod semnificativ la siguranța rutieră prin sprijinirea punerii în aplicare a celor mai eficiente măsuri de siguranță. Cea mai mare provocare o constituie asigurarea folosirii efective a rezultatelor analizelor în procesul de decizie.

Astfel, sancționarea vitezei excesive este un mod de prevenire a accidentelor. Poliția Rutieră impune desfășurarea unor activități prin intermediul cărora conducătorii conștientizează pericolele survenite în urma nerespectării normelor. Poliția Rutieră se ocupă și cu introducerea în baza de date a certificatelor de înmatriculare și a conducătorilor care dețin permise.

Conform datelor extrase din bazele de date ale Direcției Rutiere, evoluția accidentelor grave, înregistrate în primele 7 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021, se prezintă astfel:

  • 2019, la nivel național, s-au înregistrat 4.421 de accidente, soldate cu decesul a 894 de persoane şi rănirea gravă a altor 4.200.
    • 2020, la nivel național, s-au înregistrat 3.637 de accidente, soldate cu decesul a 812 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.344.
    • 2021, la nivel național, s-au înregistrat 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004.

În primele 7 luni ale anului trecut, principalele 3 cauze generatoare de accidente rutiere grave, în urma cărora au decedat persoane, se prezintă astfel:

  • Viteza neadaptată la condițiile de drum – 106 accidente, în urma cărora au decedat 119 persoane, iar alte 38 au fost grav rănite.
  • Traversare neregulamentară pietoni – 75 de accidente, în urma cărora au decedat 76 de persoane, iar alta a fost grav rănită.
  • Pietoni pe partea carosabilă – 58 de accidente, în urma cărora au decedat 58 de persoane.

Dacă este să ne referim la activitățile de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente, anul trecut, au fost aplicate aproape 460.000 de sancțiuni contravenționale.

Totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, la nivel național, pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice în perioada de referință este de peste 890.000.

Tot la nivel național, în urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii rutieri au fost identificate numeroase deficiențe de infrastructură și semnalizare rutieră, precum:

– lipsa unor indicatoare rutiere;

– indicatoare rutiere degradate, deformate;

– lipsa sau degradarea excesivă a marcajelor rutiere;

– deteriorări ale părții carosabile (gropi, denivelări etc);

– elemente de siguranță ale drumului lipsă sau degradate (parapet de protecție, de siguranță etc);

– prezența unor obstacole, ori a vegetației care s-a dezvoltat în zona drumului public, fiind obturată astfel vizibilitatea indicatoarelor;

– semnalizarea necorespunzătoare a unor intersecții de drumuri;

– necorelarea semnalizării rutiere verticală cu cea orizontală.

De asemenea, o problemă importantă o reprezintă lipsa parapetului de protecție axial pe drumurile cu 4 benzi, care practic ar elimina accidentele rutiere cauzate de pătrunderea vehiculelor pe contrasens.

Viteza excesivă este una din cele mai mari probleme în siguranța rutieră, mărind cu mult riscul producerii unui accident – este cauza principală în aproximativ 30% din accidentele de circulație mortale.

Aproximativ 40-50% din conducătorii auto nu respectă viteza recomandată, iar 10-20% dintre aceștia depășesc limita de viteză cu mai mult de 10km/h. Viteza crește riscul producerii unui accident rutier şi, de asemenea, probabilitatea provocării unor vătămări grave sau chiar a unui accident mortal.

Nu există o soluție unică. Sunt necesare mai multe măsuri care să vizeze semnalizarea rutieră, limitele de viteză şi formarea conducătorilor auto. Limitele de viteză trebuie să fie afișate în locuri vizibile şi să fie adaptate în funcție de carosabil şi de tipul vehiculelor. De asemenea, pot fi utilizate dispozitive de limitare a vitezei – denivelare sau drum îngustat.

Controalele de poliție şi radarele descurajează conducătorii auto să circule cu viteze excesive.

Niciun om politic nu pare a fi deranjat de faptul că țara noastră are cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană și că în fiecare an mor în jur de 2.000 de oameni în accidente rutiere.

Circulația pe șoselele din România a devenit o loterie în ce privește siguranța. Pericolul în ce privește siguranța familiei este mai mare pe porțiunile de autostradă decât pe drumurile naționale.

Peste jumătate din șoferi circulă cu o viteză de 150 de kilometri la oră sau peste, depășind fără niciun stres limita legală. Depășirile la mustață, apropierea periculoasă de mașinile din față și flash-urile sunt prezente mai tot timpul.

Singura diferență dintre România și statele din vestul Uniunii Europene, unde se circulă civilizat și în siguranță, e că la noi, deși avem reguli, nimeni nu le respectă. 

Șoferii din Occident nu sunt cu mult mai responsabili, mai educați sau mai civilizați decât cei din România, dar diferența e făcută de amenzi, unele care se dau și nu sunt deloc mici.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Să facem puțină lumină între prostiile debitate de unii la televizor: 1. CCR a validat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale DUPĂ ce a primit informarea necesară de la CSAT pe baza documentelor ”desecretizate” ieri. Deci nu se poate pronunța iarăși pe speță, la cererea […]
“În Germania asocierea între Stânga, Dreapta și Ecologiști a fost numită Coaliția Semafor, după culorile însemnelor electorale, roșu, galben și verde. Fiindcă sistemul care ne-a adus criza de azi e tot mai fărămițat în țările europene, dar nici nu lasă puterea din mână, la un moment […]
Elena Lasconi și USR au demonstrat din nou că vor să conducă România nu prin dialog, ci prin cenzură și intimidare. Într-un gest scandalos, candidata USR la alegerile prezidențiale a interzis accesul postului România TV la o conferință de presă, arătând clar că respectul față de […]
Poporul român a votat de Ziua Națională, într-un număr mare, pentru forțele suveraniste. Prin votul lor, românii au decis să scoată PSD și PNL de la o guvernare majoritară. Românii și-au făcut vocea auzită, pentru prima oară de mult timp încoace. Ne aflăm într-un moment pe […]
Președintele AUR, George Simion, a purtat pe 3 decembrie discuții cu reprezentanți ai domeniilor cheie din statul român, cu privire la prioritățile din viitoarea legislatură parlamentară. De asemenea, au fost făcuți primii pași pentru crearea Mișcării pentru Reconstrucția României. „Facem un pas către partenerii noștri sociali […]
Claudiu Târziu, europarlamentar și președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, atrage atenția asupra faptului că în ultimele zece zile am putut vedea pe viu o campanie sălbatică de dezinformare îndreptată împotriva mișcării suveraniste din România. Claudiu Târziu a explicat: “Știri complet false despre o așa-zisă […]