Preşedintele tranzacţionează interesele României în beneficiu personal
S-a spus despre România postdecembristă că nu a avut preşedinţi de calitate: unul a fost naţional-comunist, al doilea – neobolşevic, al treilea a fost învins de ”Securitate”, al patrulea era prea ”jucător”, iar următorul – preşedintele schior şi călător.
Dacă domnul preşedinte în funcţie s-ar ocupa doar cu blocarea circulaţiei la sfârşit de săptămână, în drumul către casă şi cu călătoriile extravagante şi costisitoare pentru statul român făcute prin tot felul de ţări exotice, încă nu ar fi aşa de mare paguba, dar, din păcate, domnia sa face şi alte… să le spunem ”greşeli”.
Astfel, miercuri, 7 februarie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a luat cuvântul în plenul Parlamentului European, cerând ca Uniunea Europeană să renunţe la sistemul de vot care presupune unanimitate şi să treacă la un sistem de vot majoritar, ceea ce ar priva statele membre, inclusiv România, de dreptul de veto, înscris în tratatele actuale ale UE. Acest drept de veto este foarte important pentru statele mici şi mijlocii ale Uniunii Europene, pentru că le permite să nu fie afectate în mod decisiv de deciziile pe care statele mari le pot lua peste capetele lor, fără să le pese de interesele acestora. A renunţa la dreptul de veto pentru România mi se pare nimic altceva decât un act de trădare.
În plus, Coaliţia PNL-PSD a comasat alegerile locale şi europarlamentare şi doreşte ca alegerile prezidenţiale din 2024 să fie devansate cu trei luni (or, aceste decizii s-au luat, cel mai probabil, doar în urma unor directive primite de la Cotroceni), iar Klaus Iohannis a fost deja propus de Guvern pentru funcţia de Secretar General al NATO, imediat după ce Congresul PPE de la Bucureşti a desemnat-o, din nou, pe Ursula von der Leyen, drept candidat la şefia Comisiei Europene. Domnul preşedinte face, probabil, un troc – şefie contra şefie, dar NU are voie să amestece aici interesele României, care va rămâne fără dreptul de veto, dacă se adoptă sistemul de vot pe bază de unanimitate.
Cât priveşte devansarea alegerilor prezidenţiale pentru ca domnul preşedinte să poată candida la şefia NATO, nu ştiu să fi existat un asemenea dispreţ pentru poziţia supremă în statul român din partea unui preşedinte în funcţie, în cazul niciunuia dintre cei patru preşedinţi pe care România i-a avut înainte de 2014.
Nu există răspunsuri