Căile Ferate Române şi lista tragediilor naţionale
Guvernarea falimentară de care a avut parte România, începând din anul 1989 şi până astăzi, se reflectă printr-o serie de tragedii pe care populaţia de rând a fost şi este nevoită să le experimenteze.
Indiferenţa, lăcomia, incompetenţa şi corupţia celor ce trebuiau să vegheze asupra bunului mers al naţiunii au transformat această ţară într-un ţinut al neprevăzutului şi al dramelor!
Anul trecut, un lift vechi de 42 de ani al Spitalului de urgenţă din Brăila a căzut în gol 3 etaje, cauzând răni şi o sperietură semnificativă persoanelor din interiorul ascensorului;
În anul 2015 avea loc tragedia naţională din clubul Colectiv. Din cauza lipsei de avize şi a controalelor de siguranţă necesare, 90 de persoane aveau să decedeze arzând de vii, iar alte 186 să sufere răni;
În 2010, 6 bebeluşi îşi pierdeau viaţa în urma incendiului din maternitatea Giuleşti;
Între 14 noiembrie 2020 şi 11 noiembrie 2021, nu mai puţin de 11 incendii au avut loc în spitalele din România. Incendii care au curmat viaţa a zeci de persoane.
În această listă de tragedii se înscrie, din nefericire, şi accidentul feroviar din seara zilei de 25 martie 2023 care a avut loc în gara Galaţi. Unde o locomotivă a izbit un vagon cauzând decesul conductorului şi rănirea altor 3 persoane. Din informaţiile obţinute până în acest moment, tragedia ar fi fost cauzată de o defecţiune tehnică a locomotivei, care nu a putut fi oprită înainte de cuplarea cu vagonul.
Incidentul survine după ce în urmă cu doar două săptămâni alte două trenuri s-au ciocnit în judeţul Teleorman.
CFR devine astfel, un motiv de îngrijorare semnificativ pentru români. Căile ferate din ţară însumează un total de 10.628 km, dar din anii ‘90 şi până acum statul a abandonat nu doar investiţiile în modernizarea liniilor de tren, ci şi întreţinerea acestora. Ceea ce face ca astăzi să avem accidente reprobabile din cauza lipsei de implicare a statului în infrastructura reţelelor ferate.
De pildă, datele oficiale arată că în anul 2020, cu bani de la buget, Compania CFR Infrastructură a reparat doar 20 de kilometri de cale ferată.Având această realitate şocantă în faţa ochilor este momentul potrivit pentru ca toată clasa dirigentă a României, o clasă beneficiară de multe privilegii nemeritate, să dovedească un minim de bun simţ, decenţă şi să-şi asume eşecurile repetate încetând să mai mimeze actul guvernării. Fiecare zi scursă sub guvernarea acestora adânceşte România în crize, lipsuri, şi falimente.Românii sunt trataţi cu multă persiflare de politicieni miopi la nevoile şi urgenţele populaţiei!Un stop hotărât trebuie să pună capăt indiferenţei şi incompetenţei care ne expune în faţa pericolelor dintre cele mai grave.
Viaţa românilor trebuie să fie o prioritate în România! Siguranţa vieţilor noastre ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern.
România este motivul de bucurie a celor ce o iubesc, iar cei ce o iubesc trebuie să o guverneze!
Trăiască România!
Nu există răspunsuri