În toată activitatea dumneavoastră vă rog să luați în considerare că România reală nu trăiește în graficele colorate din ministere. România reală e în piață, în supermarketuri, în ochii unor mame care calculează dacă îi mai rămân bani de pâine după ce cumpără un litru de lapte.
Statul e dator acestor mame cu măcar acel coș zilnic de cumpărături, care astăzi, în România, înseamnă renunțare. În ultimii doi ani, prețurile alimentelor de bază au crescut cu peste 30%, iar salariul minim – și așa insuficient – abia respiră și ține pasul cu inflația. TVA-ul aplicat la alimente și utilități continuă să fie un bir incorect pus pe umerii oamenilor care muncesc din greu. Într-o economie deja sufocată, creșterea de noi taxe va închide mii de afaceri mici și mijlocii – singurele care mai țin România în picioare.
Când un antreprenor plătește 60% din tot ce produce în taxe, nu își poate permite să-și plătească angajații cu un salariu care să le permită un trai decent.
Antreprenorul, chiar și cel pe care statul îl desconsideră, este preocupat de binele angajaților,
în timp ce statul mărește taxele, le ia banii oamenilor și răspunde cu birocrație, nerespectarea legii, nepăsare, dispreț.
Nu cetățenii care se revoltă sunt extremiști.
Extremiștii sunt cei care au preluat statul și l-au făcut ostil propriilor cetățeni.
Este o reacție de corp străin al unui popor, care încă mai speră la normalitate.
Și vă întreb, dragi colegi:
Cât costă, în România anului 2025, un sendviș pentru un copil la școală?
4 lei pâinea, 4 lei două felii de cașcaval, 3 lei două felii de șuncă, puțin unt – și ajungem la 12-13 lei pentru o masă simplă, rece, fără legume proaspete, fără un fruct și fără desert.
13 lei înseamnă mai mult decât alocația zilnică. Vă dați seama ce înseamnă asta pentru o familie cu doi copii
Înseamnă disperare, pentru că îi trimite la școală cu pachetul gol.
Stimați colegi,
Nu putem rezolva problemele României cu iluzii și PowerPoint-uri.
Avem datorii uriașe. Avem nevoie de o economie care să pună omul în centru, nu taxele.
Avem clar nevoie de o viziune care sprijină producția locală, educația practică, consumul românesc, sustenabilitate reală, soluții clare, aplicabile imediat.
În lumea reală, lucrurile evoluează rapid.
Noi trebuie să ne adaptăm, avem nevoie de viteză – dar nu în a aplica direcții care sunt vădit în defavoarea românilor.
Și da, avem nevoie să ne reamintim că fiecare sendviș pe care nu și-l permite un copil astăzi este o înfrângere colectivă.
A noastră, ca stat.
Comments are closed