Ionuț Neagu – Întrebare parlamentară – Posilibitatea reabilitării de drept a mitropolitului Visarion Puiu, condamnat la moarte de ”Tribunalul Poporului” din București. Modificarea legislației române conform recomandărilor din Rezoluția APCE nr. 1096 (1996) privind demantelarea moștenirii regimurilor totalitare comuniste.

Adresată:  Doamnei Alina-Ștefania GORGHIU, ministru al Justiției

De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 23/04/2024

Obiectul întrebării: Posilibitatea reabilitării de drept a mitropolitului Visarion Puiu, condamnat la moarte de ”Tribunalul Poporului” din București. Modificarea legislației române conform recomandărilor din Rezoluția APCE nr. 1096 (1996) privind demantelarea moștenirii regimurilor totalitare comuniste.

Stimată doamnă ministru,

Ocupația sovietică a țării noastre se referă la ocuparea teritoriului României de către trupele Armatei Roșii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situație care a fost menținută până în anul 1958.

La 21 februarie 1946, în plină ocupație sovietică a României, așa-zisul ”Tribunal al Poporului” din București a pronunțat sentința în dosarul P-24541 (existent la Arhiva SRI) de condamnare la moarte, în contumacie, a mitropolitului Visarion Puiu.

”Tribunalul Poporului” din București fusese înființat în luna mai 1945, la crererea ocupantului sovietic. Acesta a întocmit un tabel cu 302 inculpați. La numărul curent 293 era trecut în acel registru Mitropolitul Visarion Puiu, șeful misiunii ortodoxe române din Transnistria. Persoanele incriminate au fost grupate în așa-numite loturi. Visarion Puiu făcea parte din lotul 11, alături de Gheorghe A. C. Cuza, Alexandru C. Cuzoin, Alexandru Gregorian și alții.

Capetele de acuzare sunau cam în felul următor: „Fac parte din coloana a V-a germană din România, care prin grai, prin scris, prin acțiune personală au subjugat țara Germaniei hitleriste din punct de vedere ideologic, politic, militar, economic și financiar, au declarat și susținut războiul împotriva URSS, au semănat și cultivat ura contra popoarelor conlocuitoare din România”.

Actul de învinuire cuprindea 46 de file pentru toate cele 11 persoane; la 19 februarie 1946 Consiliul de Miniștri l-a aprobat, hotărând sesizarea Tribunalului Poporului, spre judecare. A urmat chemarea în judecată, pe 20 februarie, prin citație publicată în „Monitorul Oficial”, ziarul „Scânteia” și prin comunicate difuzate la postul național de radio. În ziua stabilită a avut loc procesul, Visarion Puiu fiind judecat în lipsă. Ierarhul luase drumul unui amar și îndelungat exil încă din luna august 1944.

Sentința s-a pronunțat în ziua următoare. Iată ce cuprindea hotărârea cu nr. 11, luată în ședința publică din 21 februarie: „Acuzatul Visarion Puiu, fost Mitropolit al Odessei, este acuzat de dezastrul țării prin săvârșirea crimei de război prevăzută de art. 2, lit. J și pedepsită de alin. 3 din Legea 312/1945. De aceea este condamnat să sufere pedeapsa cu moartea”.

Temeiul legal invocat de ”Tribunalul Poporului” din București, lit. j), art. 2 al Legii 312/1945 are următorul cuprins: ”Sînt vinovaţi de dezastrul țării prin săvîrşirea de crime de război cei care: (…) j) Au părăsit teritoriul naţional pentru a se pune în slujba hitlerismului sau fascismului şi au atacat ţara prin scris, prin graiu, sau în orice alt mod”.

Ziarul ”Lumina” al Patriarhiei Române arată, la 26 februarie 2016, că ”Visarion Puiu a deschis lista clericilor stigmatizați de regimul totalitar ateu, fiind singurul condamnat la moarte de comuniști. Nu peste mult timp, numeroși episcopi s-au văzut îndepărtați din scaune și trimiși în uitare și ignoranță, dar nici un altul nu a primit o astfel de crudă înfierare. Dacă nu s-ar fi aflat în exil, mitropolitul ar fi sfârșit probabil răpus de gloanțe. Bunul Dumnezeu l-a salvat pe credinciosul Său rob, precum oarecând pe Iosif de prigoana fraților săi. Dosarul P-24541 – existent la ASRI – vol. VIII, filele 122-148, 157, unde se lămuresc condițiile condamnării la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu, arată încă un amănunt foarte important, deși vor fi necesare cercetări intense spre a-l clarifica. Se amintește de un recurs făcut de condamnat, ce demontează punct cu punct toate acuzațiile aduse. Nu se menționează căile prin care s-a intentat recursul. Probabil că ierarhul a reușit să țină legătura cu prieteni sau rude rămase în România. Cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că vlădica a trimis din exil apărarea, iar un avocat din țară ar fi încercat soluția recursului, dar fără sorți de izbândă”, subliniind că ”Statul român nu s-a mulțumit doar cu pronunțarea condamnării la moarte, ci a încercat să obțină extrădarea inculpatului în vederea executării pedepsei. Același fond documentar conține o altă dovadă grăitoare în acest sens. Ne referim la un document al Legației Regale a României din Italia, datat din luna august 1947. Opisul cuprinde un răspuns al sus-numitei instituții către Gheor­ghe Tătărăscu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul afacerilor externe. Din el se deduce că Guvernul român a făcut repetate demersuri pe lângă Ministerul Afacerilor Străine italian, cerând extrădarea Mitropolitului Visarion Puiu. Răspunsul statului italian preciza limpede: „Mitropolitul român nu este inclus în listele criminalilor de război ale Comisiei Națiunilor Unite pentru crime de război”.”.

La 23 februarie 2016 publicația Patriarhiei Române, cotidianul ”Lumina”, arăta: ”Cu greu ne putem închipui durerea sufletească ce l-a cuprins pe vlădica Visarion la aflarea acestei tragice și nedrepte condamnări. Din însemnările apropiaților din exil deducem faptul că pribeagul ierarh a fost preocupat în mod constant de această problemă. Faptul că a încercat să conteste sentința, faptul că a pregătit apărarea, demontând punct cu punct capetele acuzării, demon­strează din plin acest lucru.

Deși acuzațiile aduse vlădicului Visarion s-au lămurit în decursul celor 26 de ani trecuți de la evenimentele din 1989, dovedindu-se neadevăruri grosolane, totuși, din punct de vedere juridic, după mai bine de două decenii de libertate, mitropolitul rămâne, din păcate, cu aceeași condamnare nedreaptă: criminal de război. Oare cât timp va mai trece până ce autoritățile în drept vor înțelege că învinuirile și procesul intentat Mitropolitului Visarion n-au reprezentat decât ieftine mașinațiuni politice regizate de dușmanii Bisericii și nea­mului?”.

Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 nu prevede posibilitatea reabilitării de drept a persoanelor condamnate, fără temei real, în baza Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul țării sau de crime de război.

Rezoluția APCE nr. 1096 (1996), intitulată Măsuri de demantelare a moștenirii fostelor regimuri totalitare comuniste prevede în paragraful său nr. 15: ”Adunarea recomandă autorităților statelor vizate să verifice dacă legile, regulamentele și procedurile lor sunt conforme principiilor cuprinse în prezenta Rezoluție și, dacă este cazul, să le modifice”.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog respectuos să ne transmiteți:

1. Dacă recursul formulat de mitropolitul Visarion Puiu împotriva sentinței ”Tribunalului Poporului” din București din 21 februarie 1946 a fost examinat sau nu în ordinea stabilită de legislația timpului. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la acest punct al întrebării parlamentare, care a fost rezultatul examinării. Am fi recunoscători dacă ne-ați putea pune la dispoziție o copie a deciziei pronuințate pe marginea recursului formulat de mitropolitul Visarion Puiu împotriva sentinței din 21 februarie 1946.

• Ce posibilități concrete există în prezent pentru anularea sentinței ”Tribunalului Poporului” din București din 21 februarie 1946 în partea privind condamnarea la moarte a mitropolitului Visarion Puiu, precum și pentru reabilitarea de drept a acestei mari personalități române care, în mod evident, nu a părăsit  teritoriul naţional pentru a se pune în slujba hitlerismului sau fascismului şi nu au atacat ţara prin scris, prin grai, sau în orice alt mod.

• Dacă Ministerul Justiției este dispus să inițieze, la nivelul Guvernului, modificarea și/sau completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, conform recomandărilor APCE cuprinse în Rezoluția nr. 1096 (1996), astfel încât cazul concret al  mitropolitului Visarion Puiu să fie soluționat post-mortem de o manieră corectă, în spiritul adevărului și al dreptății, care este, potrivit Constituției României, valoare supremă și garantată.