Stimate domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Vă reamintiți, cu certitudine, de incendiul de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța și de imaginile care au făcut înconjurul lumii: medici, asistente și pacienți cățărați pe geamuri, bolnavi infectați cu Covid-19 stând pe băncile din curtea spitalului și așteptând să fie preluați de ambulanțele care se călcau pe cauciucuri.
A fost o dramă care nu va fi uitată de niciun constănțean, mai ales de familiile celor 12 decedați în încendiu și în perioada următoare acestuia.
Din păcate, ceea ce nu știți și nu știe o țară întreagă este că, începând cu data de 1 octombrie a.c., Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța a fost închis integral. Da, este închis integral!
Chiar dacă incendiul a avut loc la parter, acolo unde era situată secția de Terapie Intensivă, atât etajul 1, cât și etajul 2, astăzi sunt închise.
Consecința este dramatică: mor oameni nevinovați, cu zile, pentru că nu au unde să fie internați și tratați corespunzător.
Astăzi, cele 160 de locuri de care dispunea SCBI trebuie să fie suplinite atât de Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Andrei”, devenit spital mixt, cât și de restul spitalelor din județul Constanța, în condițiile în care acestea nu și-au mărit capacitatea inițială și nici nu dispun de dotarea specifică tratării bolnavilor de Covid, în special de instalația de oxigen medicinal la pat. Se apelează la tot felul de improvizații care, din păcate, nu reușesc să facă față, pe de o parte numărului zilnic de infectări, iar pe de altă parte deficitului rezultat în urma închiderii SCBI.
Nici până astăzi, Primăria municipiului Constanța, condusă de liberalul Vergil Chițac, membru al #echipeicâștigătoare, nu a fost în stare să efectueze o evaluare tehnico-financiară a pagubelor provocate de incendiu, nu a alocat un leu reabilitării secției de Terapie Intensivă, nu a găsit o soluție intermediară de preluare și tratare a bolnavilor de Covid din municipiul Constanța și nici nu făcut vreun pas concret pentru redeschiderea în regim de urgență a secțiunilor din spital care nu au fost afectate de incendiu.
Incompetența celor care conduc astăzi municipiul Constanța este de-a dreptul criminală!
Doamnelor, domnilor colegi din PNL, sunați-l pe Vergil Chițac, treziți-l din somnul dulce pe care îl doarme de un an, puneți-l la treabă nu pentru procentele partidului din care faceți parte, ci pentru viețile constănțenilor ce sunt puse în real pericol de neputința, indolența și nesimțirea acestuia.
Este inadmisibil ca la o lună de la incendiu, Constanța să fie singurul județ din România fără Spital de Boli Infecțioase și fără o perspectivă de soluționare a acestei probleme de viață și de moarte!
Fac un apel la Departamentul Național Anticorupție, serviciul teritorial Constanța, de a-și face treaba și a da curs sesizărilor făcute deja pe acestă temă de constănțeni.
O asemenea indolență nu trebuie nici ignorată, nici cauționată, ci trebuie corespunzător PENALizată.
Nu există răspunsuri