Declarații Politice

Ștefaniță Avrămescu – Declarație politică – Reforma administrativă a Guvernului Niculescu: 429 de localități, un prag ales arbitrar și prea multe întrebări fără răspuns

România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială reală, de una care să reducă risipa banului public, să eficientizeze administrația și să ofere românilor servicii publice de calitate. Nicidecum nu avem nevoie de încă un exercițiu de imagine al PSD, prezentat drept o mare schimbare, dar construit fără suficiente explicații, fără o analiză publică riguroasă și fără garanții că va putea fi dus până la capăt.

Guvernul Luca Niculescu, prin Ministerul Dezvoltării, a anunțat un nou proiect de reorganizare administrativă, care vizează, într-o primă etapă, comasarea voluntară a 429 de localități cu până la 1.500 de locuitori. La prima vedere, pare o inițiativă ambițioasă. În realitate, modul în care a fost prezentată ridică o serie de întrebări fundamentale, la care Guvernul are obligația să răspundă înainte de a cere comunităților locale să accepte schimbări atât de importante.

În primul rând, cine a stabilit pragul de 1.500 de locuitori și pe baza cărei analize? De ce 1.500 și nu 3.000 de locuitori? De ce nu 2.000? Care sunt indicatorii economici, administrativi și demografici care justifică acest prag? Ministrul Dezvoltării ne spune că a folosit categoriile de populație existente la nivelul ministerului și datele din anul 2023. Dar aceasta este o explicație privind sursa datelor, nu o justificare suficientă pentru alegerea criteriului.

O comună cu 1.400 de locuitori, venituri proprii consistente și o administrație eficientă trebuie tratată la fel ca o comună cu același număr de locuitori, dar dependentă aproape integral de transferurile de la bugetul de stat? Dar o comună cu 2.500 de locuitori, care nu își poate acoperi cheltuielile de funcționare, de ce nu intră în aceeași analiză?

Reforma administrativă nu se poate face exclusiv cu calculatorul în mână, trasând o linie la 1.500 de locuitori. Trebuie analizate capacitatea de autofinanțare, cheltuielile administrative, accesul la servicii publice, distanțele dintre localități, infrastructura, specificul geografic și perspectivele de dezvoltare ale fiecărei comunități. Altfel, riscăm să înlocuim problemele actuale cu unele noi, fără să rezolvăm cauzele care au dus la dezechilibrele financiare ale administrațiilor locale.

În al doilea rând, unde este consultarea reală a primarilor și a românilor? Ministerul Dezvoltării a anunțat discuții cu Asociația Comunelor din România și constituirea unui grup de lucru extins. Este un demers necesar, dar care ar fi trebuit să stea la baza definirii reformei, nu doar a stabilirii stimulentelor pentru acceptarea ei. Reacțiile sceptice venite din partea unor primari arată că există suficiente piedici privind viitorul acestei reforme.

Cum vor fi reorganizate serviciile pentru cetățeni? Ce se întâmplă cu proiectele de investiții deja începute? Cine preia obligațiile financiare și contractele localităților comasate? Cum vor fi reprezentate comunitățile mai mici în noua structură administrativă? Aceste întrebări trebuie lămurite înainte ca cetățenii să fie chemați să decidă.

În al treilea rând, cât de voluntară este, în realitate, această comasare? Ministrul Dezvoltării a anunțat că prima etapă se va desfășura până la 1 martie 2027, urmând ca ulterior Guvernul să ia în calcul o etapă de comasare obligatorie, cu aplicare în perspectiva alegerilor locale din 2028. Așadar, românilor li se vorbește despre voluntariat, dar în același timp li se transmite că, dacă nu acceptă, reorganizarea ar putea deveni obligatorie. Ce se întâmplă concret cu localitățile care refuză comasarea? Vor fi obligate să fuzioneze cu alte unități administrativ-teritoriale? În baza cărui mecanism juridic? Ce se întâmplă cu referendumurile locale și cu dreptul comunităților de a se pronunța asupra propriei organizări administrative?

O reformă care începe prin promisiunea consultării și continuă prin perspectiva obligativității are nevoie de explicații juridice și constituționale foarte clare.

În al patrulea rând, unde sunt calculele privind economiile pe care această reformă le-ar produce? Cât cheltuiește astăzi statul pentru funcționarea celor 429 de administrații vizate? Cât ar economisi efectiv după comasare? Ce costuri presupune reorganizarea? Ce se întâmplă cu personalul, patrimoniul, datoriile și serviciile publice?

Ni se vorbește despre stimulente financiare, facilități fiscale și investiții pentru localitățile care acceptă comasarea. Dar care este valoarea acestor stimulente și de unde vor proveni banii? Nu putem vorbi despre o reformă care urmărește economisirea resurselor publice fără să prezentăm, mai întâi, un calcul al costurilor și beneficiilor.

În al cincilea rând, cine garantează continuitatea acestei reforme? Se discută deja în spațiul public despre posibilitatea ca actualul Guvern să funcționeze doar până în martie 2027. Dacă acest scenariu se confirmă, ce se întâmplă cu reforma administrativă? Va fi preluată de următorul Guvern? Există un acord politic care să garanteze continuarea ei? Sau ne vom trezi din nou cu un proiect abandonat după câteva luni de declarații și conferințe de presă?

Nu putem cere comunităților locale să își reorganizeze instituțiile, să își pregătească referendumuri și să își regândească investițiile în baza unui proiect al cărui viitor depinde exclusiv de supraviețuirea politică a unui guvern.

De ani întregi, PSD vorbește despre reforma administrativă. De fiecare dată, reforma este prezentată drept o prioritate. De fiecare dată, apar noi termene, noi comisii, noi grupuri de lucru și noi justificări pentru amânare. Dar când vine momentul să fie prezentat un proiect coerent, cu obiective măsurabile, calcule financiare și un calendar credibil, constatăm că multe dintre elementele esențiale sunt încă în discuție.

Românii nu mai au nevoie de reforme anunțate în conferințe de presă și abandonate la prima schimbare de guvern. Nu are nevoie nici de o reorganizare făcută în grabă, fără să fie evaluate consecințele asupra comunităților rurale. Are nevoie de o analiză națională serioasă, de criterii transparente, de consultarea efectivă a administrațiilor locale și a cetățenilor și de un cadru legislativ care să poată fi aplicat.

Solicit public Ministerului Dezvoltării și Guvernului PSD – Luca Niculescu să prezinte Parlamentului analiza care a fundamentat alegerea pragului de 1.500 de locuitori, estimarea economiilor bugetare, mecanismul juridic al eventualei comasări obligatorii și calendarul complet de implementare.

Până atunci, proiectul riscă să rămână doar o nouă promisiune politică, fără garanții că va produce o administrație mai eficientă.

Reforma administrativă nu trebuie făcută pentru imaginea unui ministru sau pentru bilanțul unui partid. Trebuie făcută pentru români, pe baza unor argumente, nu a unor praguri insuficient justificate. Dacă PSD și Guvernul Niculescu doresc să demonstreze că această inițiativă este mai mult decât praf în ochii românilor, primul pas este simplu: să prezinte public toate datele, să răspundă întrebărilor și să accepte o dezbatere parlamentară reală.

Mai multe din
Declarații Politice
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.