Declarații Politice

Petru Negrea – Declarație politică – Antreprenoriatul și turismul, ignorate la rectificarea bugetară!

Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026, anunțând investiții publice de aproximativ 170 de miliarde de lei.

Au fost suplimentate fondurile pentru sănătate, pensii, agricultură și administrațiile locale. Totodată, 3,5 miliarde de lei au fost alocate suplimentar pentru plata dobânzilor la datoria publică.

Însă antreprenoriatul și turismul nu se regăsesc printre domeniile pentru care au fost anunțate suplimentări dedicate!

IMM-urile reprezintă aproximativ 99% dintre întreprinderile din România, contribuie cu circa 55% la produsul intern brut al țării și asigură aproximativ 65% din locurile de muncă.

Cum putem vorbi despre dezvoltare economică atunci când tocmai cei care susțin economia nu beneficiază de suficient sprijin?

La fel de îngrijorătoare este situația turismului românesc.

În pragul sărbătorilor de iarnă, România are nevoie de investiții și de campanii serioase de promovare, atât în țară, cât și în străinătate.

Nu contest necesitatea finanțării sănătății, pensiilor sau administrațiilor locale. Dar dezvoltarea economică trebuie să fie, la rândul ei, o prioritate!

Solicit Guvernului finanțări accesibile pentru IMM-uri, predictibilitate fiscală și măsuri concrete pentru promovarea turismului.

România are nevoie de antreprenori sprijiniți, nu împovărați, și de un turism promovat, nu ignorat!

Mai multe din
Declarații Politice
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.