Dorinel Cosma – Întrebare parlamentară – Lipsa medicamentelor din farmacii

Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De către Domnul senator: Dorinel COSMA

Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 07.02.2023

Obiectul întrebării – Lipsa medicamentelor din farmacii

           Există un număr tot mai mare de plângeri din partea cetățenilor cu privire la disponibilitatea limitată a unor tipuri de medicamente din farmaciile locale. În audiețele săptămânale, tot mai mulți cetățeni din Botoșani se plâng de lipsa medicamentelor pentru tratarea cancerului. Astfel, aceștia sunt nevoiți să se deplaseze în județele vecine pentru a le găsi, cu costuri în plus pentru persoanele și așa încercate greu de soartă.

          Medicamentele pentru cancer, diabet, infecții și boli ale sistemului nervos reprezintă mai mult de jumătate din totalul celor care sunt adesea indisponibile sau ajung cu întârzieri în farmacii. Acest lucru reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea populației și pentru sustenabilitatea sistemelor de sănătate naționale.

          Este important ca Ministerul Sănătății să găsească soluții pentru a rezolva aceste probleme, împreună cu  industria de profil, pentru a asigura accesul la medicamente.

Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

  1. Ce măsuri a luat Ministerul Sănătății pentru a asigura în farmacii medicamentele esențiale pentru cancer, diabet, infecții, afecțiunile sistemului nervos sau bolile rare?
  1. Aveți în derulare programe de asistență pentru pacienții care au nevoie de aceste medicamente, dar nu le pot obține din cauza costurilor ridicate sau a lipsei lor din farmacii?
  1. Care sunt medicamentele care au avut intrare întârziată pe piață, care au fost restrase sau au avut întreruperi în aprovizionare? Vă rog să-mi prezentați un raport pe ultimele 12 luni.
  1. Care sunt cauzele principale ale lipsei acestor medicamente în farmacii și măsurile luate de minister?
  1. Care sunt planurile Ministerului Sănătății pentru a face medicamentele care se găsesc tot mai greu și la prețuri ridicate sau cele care lipsesc din farmacii să fie mai accesibile și mai disponibile pentru pacienții din Românie?
  1. Ce parteneriate cu industria farmaceutică există în prezent pentru a îmbunătăți asigurarea tratamentelor pentru bolile la care am făcut deja trimiere? 

         

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]