Dan Tanasă – comunicat de presă – despre ședinţa din 16 feb. a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

În şedinţa din data de 16 februarie care a avut loc online, dar şi cu prezenţă fizică, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor a avizat favorabil două iniţiative legislative referitoare la stimularea natalităţii în România, preluate din legislatura trecută.În faţa cifrelor îngrijorătoare publicate de Institutul Naţional de Statistică, conform cărora România se confruntă cu o gravă scădere a natalităţii, Legislativul trebuie să reglementeze acest domeniu sensibil, iar Executivul ar trebui să ţină seama de acest act de voinţă politică şi să găsească cu adevărat suport financiar.Nu mai este timp pentru amânări !România este pe primul loc la nivel european în ceea ce priveşte statistica naşterilor în rândul mamelor adolescente, în mod special al celor care provin din familii sărace, din mediul rural, unde accesul la serviciile medicale este foarte redus, de aceea iniţiativa legislativă susţine crearea unui pachet minimal medical care să urmărească sarcina pre şi post natal, indiferent de costurile la nivel bugetar.Sub conducerea domnului deputat AUR, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, semnatarii, membri ai partidelor din întreg spectrul politic, au votat în unanimitate avizul favorabil întrucât problema scăderea natalităţii pune în pericol dăinuirea naţiunii noastre.O altă iniţiativă legislativă care vine în ajutorul tinerelor familii din România se referă la posibilitatea adaptarii, în cadrul instituţiilor publice şi al întreprinderilor cu capital majoritar de stat, a unor spaţii pentru organizarea unor creşe şi grădiniţe cu personal calificat din partea Ministerului Educaţiei. Considerăm că acest sprijin acordat familiilor cu copii mici va conduce la îmbunătăţirea vieţii acestora prin revenirea în câmpul muncii a mamelor, dar şi o îmbunătăţire a relaţiei parinţi-copii.Cerem tuturor comisiilor permanente, cât şi plenului Camerei Deputaţilor, unitate şi solidaritate în faţa acestor grave probleme cu care se confruntă societatea românească. Dorim un vot favorabil pe aceste legi importante pentru români !

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]