Coleșa Ilie-Alin – declarație de presă – Justificări pseudo-ştiinţifice folosite de Guvern pentru instituirea unor măsuri dictatoriale.

Actualul Guvern al României a instituit măsuri dictatoriale de îngrădire a libertăţilor fundamentale, de sabotare a economiei, de distrugere a educaţiei copiilor ş.a.m.d., bazându-se pe justificări şi metode pseudo-ştiiţifice sau pe lipsa unor măsuri de limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2.

1. Falsificarea metodologiei de determinare a riscului răspândirii virusului SARS-COV-2 Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, a modificat recent, rău intenţionat, metodologia de evaluare a riscului în vederea instituirii măsurii de carantinare. A mărit punctajul multor criterii astfel încât să se asigure că nu vom scăpa de starea de alertă, de carantinare, de îngrădirea sau oprirea unor activităţi economice, de şcoala online, de toate celelalte restricţii care vin la pachet. Astfel s-au mărit punctajele unor criterii:

– trend crescător / 14 zile: de la 10 puncte la 25 puncte;

– rata de infectare: de la 10 puncte la 20 puncte;

– cazuri dispersate în comunitate: de la 10 puncte la 15 puncte;

– cazuri în comunitate plus focarele carantinate: de la 5 puncte la 10 puncte ş.a.m.d.

În plus sunt punctate multe criterii fără relevanţă reală, cum ar fi:

– Numărul de peste 20 de cazuri în localităţile cu populaţie de peste 5000 locuitori – 5 puncte;

– Ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste în localitate – 5 puncte;

– Ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunităţii faţă de focarele înregistrate în colectivităţi carantinate – 15 puncte;

– evaluarea unităţilor medicale din zonă – 3 puncte;

– existenţa unei unităţi comerciale pentru asigurarea nevoilor esenţiale – 2 puncte;

– existenţa unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului–2 puncte.

2. Modul de măsurare a incidenţei, a ratei de infectare

Rata de infectare sau de incidenţă a virusului SARS-COV-2 este, de fapt, o rată cumulată de infectare deoarece la calcularea ei se cumulează toate cazurile pozitive din ultimele 14 zile; da, 14 zile. Drept consecinţă rata zilnică reală de infectare este de aproximativ 14 ori mai mică. În acest caz, când se face referire la o rată de 7 la mie, în fapt, este vorba despre o rată reală de doar 0.5 îmbolnăviri zilnice la mia de locuitori.

3. Neluarea în considerare a reşedinţei celor cu rezultate pozitive

La calculul ratei de incidenţă se iau în considerare toate rezultatele pozitive efectuate într-o anumită localitate, neluându-se în considerare faptul că foarte mulţi dintre cei cu rezultate pozitive au reşedinţa în alt oraş sau judeţ decât locul de testare.

4. Lipsa datelor privind rata medie de eroare a testelor

Testarea pentru SARS-CoV-2 este adecvată în cazul în care gradul probabil de incidenţă este mai mare decât rata medie de eroare a testării, doar în acest caz un rezultat pozitiv este probabil să indice o infecţie reală. Însă cine cunoaşte rata de eroare a testărilor? Nimeni.

5. Absenţa examinărilor morfopatologice / medico-legale

Aşa cum protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 este reglementat printr-un Ordin de Ministru, publicat în Monitorul Oficial, la fel ar trebui reglementate efectuarea examinărilor morfopatologice/medico-legale în cazurile celor decedaţi de Covid-19. Decizia de a efectua autopsii pentru studierea morfopatologiei ar trebui să fie obligatorie, creându-se toate condiţiile necesare efectuării ei.

6. Neconsiderarea mediei procentajelor pozitive

Adevăratul motiv al creşterii ratei de infectare îl constituie creşterea numărului de teste, media procentajelor pozitive nemaiînregistrând o tendinţă evident crescătoare în ultimele 3 luni, la momentul actual acest procentaj situându-se sub nivelul lunilor noiembrie şi decembrie ale anului trecut.

7. Lipsa datelor privind prevalenţa bolii în cadrul populaţiei

Valori concludente s-ar putea determina doar dacă testarea vizează un eşantion reprezentativ pentru comunitatea unde se fac aceste analize. Noi însă nu avem niciun fel date oficiale asupra incidenţei reale.

8. Lipsa unor statistici comparative

Din datele medicale oficiale ştim că, din totalul infectaţilor, formele severe se întâlnesc într-un procent de aproximativ 3%, iar dintre aceştia aproximativ 10% decedează. Ar trebui realizate statistici comparative cu celelalte viroze mai des întâlnite astfel încât populaţia să fie corect informată, rezultând în mod evident o relaxare psihologică a ei. În concluzie, Guvernul foloseşte metodologii pseudo-ştiinţifice şi pseudo -medicale pentru justificarea unor măsuri restrictive, ilogice, nedemocratice şi dictatoriale.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]