Boris Volosatîi – întrebare către M.A.E. – Demersurile, intervențiile și acțiunile statului român pentru recunoașterea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității aromâne înrudite din Republica Elenă.

Adresată:  Domnului Bogdan AURESCU, ministru al Afacerilor Externe

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 17/01/2023

Obiectul întrebării: Demersurile, intervențiile și acțiunile statului român pentru recunoașterea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității aromâne înrudite din Republica Elenă.

Stimate domnule ministru,

Aromânii autohtoni din Grecia, Albania, Bulgaria și Macedonia de Nord fac parte din românitatea balcanică și, în accepție europeană, reprezintă minorități înrudite cu țara noastră. Ei sunt recunoscuți oficial în Republica Macedonia de Nord, cu apelativul de Vlahi (exonim), precum și în Republica Albania, cu numele propriu de Aromâni.

Statul român le-a acordat confraților aromâni, în ultimele două secole, un important sprijin cultural, inclusiv pe plan educațional și spiritual-ecleziastic. Prima școală românească din Balcani, sprijinită financiar de către Țara Românească, a fost înființată, în anul 1838, la Serres, în actualul cuprins al Republicii Elene.

Ulterior, Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, devenită Regatul României, au sprijinit financiar înființarea și funcționarea de școli și biserici românești pentru românii/aromânii din Peninsula Balcanică, în peste 100 de localități aflate astăzi în cuprinsul Greciei, Albaniei, Bulgariei și Macedoniei de Nord.

România și Ministerul său al Afacerilor Externe au înregistrat un succes diplomatic de răsunet prin obținerea recunoașterii oficiale, la 10 mai 1905, a minorității române (aromâni și meglenoromâni) din cuprinsul fostului Imperiu Otoman.

Asistența culturală acordată aromânilor (și meglenoromânilor) din Balcani, inițiată în 1838, a continuat până în 1948. După hiatusul comunist (1948-1989), această asistență a fost reluată, fără a atinge vreodată nivelul și amploarea de dinante de 1948.

Situația aromânilor din Balcani a făcut obiectul preocupărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care, în iunie 1997, a adoptat ”Recomandarea nr. 1333 (1997) privind limba și cultura aromână”.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Ce demersuri, intervenții și acțiuni, în ce cadru, la ce nivel și când anume, au întreprins Ministerul Afacerilor Externe al României și alte instituții sau autorități române cu atribuții în domeniu în vederea recunoașterii, garantării și respectării drepturilor culturale ale persoanelor aparținând minorității aromâne din Republica Elenă și care a fost eficiența practică a acestor demersuri, intervenții și acțiuni în perioada 1990-2022.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]