“România trebuie să se achite exemplar de obligaţiile sale faţă de românii de pretutindeni”
În ultima duminică a lunii mai vom marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Gândul nostru se îndreaptă către românii majoritari din Republica Moldova, către românii minoritari din statele vecine şi Balcani şi către cetăţenii români din emigraţie şi din diaspora economică. În total, vorbim despre aproximativ 12 milioane de români din afara ţării.
Aceşti fraţi ai noştri aflaţi printre străini au nevoie de înţelegerea şi solidaritatea exemplară a României, ca stat înrudit şi Patrie mamă, pentru a nu-şi pierde identitatea naţională, lingvistică şi culturală.
Ziua Românilor de Pretutindeni ne oferă un prilej în plus să facem un tur de orizont al situaţiei confraţilor noştri rămaşi sau plecaţi peste hotare. Aşadar, în cel de-al doilea stat românesc, încă prins în chingile CSI, avem o situaţie lingvistică precară, dominată de media rusească, nereuşindu-se, din păcate, crearea unui spaţiu informaţional comun România – Republica Moldova. Chiar dacă jumătate din populaţia Republicii Moldova şi-a redobândit deja cetăţenia română şi a evadat din prizonieratul canonic al Bisericii din preajma Kremlinului, guvernarea de la Chişinău refuză să-i restituie Mitropoliei Basarabiei proprietăţile confiscate abuziv de către statul sovietic ocupant. Alfabetul latin, ca element identitar românesc, rămâne interzis în regiunea transnistreană şi Tighina.
Românii din Ucraina, a treia etnie din ţară, după ucraineni şi ruşi, a înregistrat, în ultimul an, un nou regres în ceea ce priveşte drepturile naţionale. Numărul de şcoli şi grădiniţe în limba română este în scădere, sub presiune guvernamentală. Românii ortodocşi rămân în cea mai mare parte a lor ostatici ai Patriarhiei Moscovei, care i-a smuls în 1940 şi 1944 din trupul Bisericii Ortodoxe Române, iar Kievul face presiuni ca aceştia să nu revină la comuniunea directă cu Patriarhia Română. Acest fapt trebuie adus în atenţia forurilor europene şi euroatlantice.
În Serbia, situaţia românilor nu a cunoscut nicio îmbunătăţire. Autorităţile nu s-au conformat recomandărilor Consiliului Europei în ceea ce priveşte lichidarea diferenţelor regionale de tratament aplicat etnicilor români din Voivodina, unde există şcoli, biserici recunoscute şi presă în limba română pentru 5% din minoritatea noastră înrudită şi celor din Valea Timocului, unde pentru ceilalţi 95% din comunitatea românească nu există nicio şcoală românească, nicio publicaţie sau redacţie radio ori de televiziune în limba română, după cum nu există nici biserici în cele circa 150 de localităţi cu majoritate românească. Singurele 10 biserici care există şi o mănăstire, la Mălainiţa, nu sunt recunoscute oficial, după cum nici Vicariatul Ortodox Român al Timocului nu dispune de personalitate juridică sârbă. După cum autorităţile ruse şi cele ucrainene îi împart pe români, artificial, în români propriu-zişi şi moldoveni, autorităţile sârbe îi împart pe români în români ca atare (cei din Voivodina) şi vlahi (cei din Timoc). Acest fapt trebuie denunţat, cu tărie, în permanenţă.
Românii din Bulgaria nici măcar nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, fiind trataţi ca un grup folcloric, cu numele impropriu de vlahi. Nici persoanele, destul de numeroase, aparţinând filonului cultural şi lingvistic românesc, aparţinând românilor rudari, nu sunt recunoscuţi şi nu se pot bucura de niciunul dintre drepturile rezervate lor de normele europene în materie de minorităţi naţionale.
În Ungaria, românii sunt supuşi unei maghiarizări metodice, ca şi alte minorităţi. Observăm că, în timp ce Ungaria finanţează instalarea unui număr impresionant de monumente în ţara noastră, autorităţile maghiare se împotrivesc de ani de zile instalării la Gyula a unui monument al Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Acest simplu fapt este relevant pentru tratamentul aplicat minorităţii române.
Aromânii şi meglenoromânii din Balcani au în continuare o situaţie cultural-identitară precară. Dintre cele patru state balcanice, în care românii sud-dunăreni sunt autohtoni, cea mai dificilă situaţie se înregistrează în Grecia, iar cea mai favorabilă, cu speranţa de îmbunătăţire, există în Albania, unde a luat fiinţă şcoala “10 mai 1905”, la Seleniţa, şi urmează să fie înfiinţate şi altele, în diverse oraşe şi sate aromâne. Albania este singurul stat balcanic în care aromânii sunt recunoscuţi oficial ca minoritate naţională cu numele lor propriu. Avem obligaţia de a denunţa politicile discriminatorii ale autorităţilor de la Atena şi de a cere recunoaşterea aromânilor din Grecia ca minoritate naţională.
Istroromânii din Croaţia sunt ramura cea mai mică a familiei noastre româneşti. Din nefericire, dialectul istroromân este pe cale de stingere, chiar sub privirile noastre neputincioase. Nici băieşii de limbă română, care reprezintă filonul lingvistic românesc, nu se bucură de recunoaştere şi sprijin din partea autorităţilor croate, fiind de multe ori încadraţi pe nedrept la alte minorităţi etnice.
Despre românii din diaspora economică este greu să vorbesc. Cele peste 6 milioane de români expatriaţi, iar după alţi observatori, circa 8 milioane de români plecaţi în pribegie, au împânzit ţările lumii în căutarea unei bucăţi de pâine mai bune pe care nu au putut-o găsi în România. Niciun român nu a plecat în străinătate de bunăvoie, ci de nevoie. Devenim treptat o naţiune preponderent diasporală, de vreme ce în ţară se nasc mai puţini copii români decât în afara României. Nimeni nu opreşte valul plecărilor românilor din ţară. Nimeni nu ia măsuri corespunzătoare pentru repatrierea acestor români. Aceste milioane de români din străinătate nu sunt reprezentate parlamentar în mod corespunzător, potrivit normei legale de reprezentare. Ei nu beneficiază nici de sprijinul cultural necesar pentru a nu-şi pierde ei şi copiii lor limba română, legătura sigură cu ţara care ar putea garanta revenirea în Patrie atunci când condiţiile vor fi mai bune.
Trist tablou! Nu-i aşa? Cum se poate ca Guvernul să subfinanţeze comunităţile româneşti de peste hotare subreprezentate parlamentar, şi în acelaşi timp să suprafinanţeze minorităţile etnice din ţară suprareprezentată parlamentar? Este o situaţie profund nedreaptă! Românii din afara graniţelor văd şi înţeleg aceasta.
Îndemn de pe acum Guvernul UDMR-PSD-PNL să nu repete greşelile şi păcatele guvernelor anterioare şi să vină, pentru anul 2023, cu un proiect de lege a bugetului de stat din care să rezulte aceleaşi criterii privind finanţarea minorităţilor naţionale şi a românilor de pretutindeni. Nu cerem privilegii, vrem doar tratament egal.
De asemenea, fac apel către toţi parlamentarii din actuala legislatură să susţină proiectul nostru de lege privind dreapta reprezentare a cetăţenilor români din afara graniţelor în viitorul Parlament de la Bucureşti. Nu se poate ca 8 milioane de cetăţeni români de peste hotare să nu aibă parlamentari nici măcar cât un judeţ de talie mică din ţară.
România are obligaţii constituţionale şi legale de sprijinire a românilor de pretutindeni, indiferent dacă sunt majoritari ca în Republica Moldova, minoritari ca în ţările vecine şi Balcani sau că reprezintă milioanele de concetăţeni din diaspora economică. Ca român de peste hotare şi reprezentant al alegătorilor noştri cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, consider că România trebuie să se achite în mod exemplar faţă de ei.
Trăiască România şi românii de pretutindeni!
Nu există răspunsuri