Condamnarea lui Marcel Ţundrea reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria justiţiei române. Din puşcărie, bărbatul a făcut 24 de cereri de revizuire, şi toate i-au fost respinse.
Până în 2004, când procurorii au cerut expertiza genetică a probelor recoltate de la victimă. A fost stabilit astfel profilul biologic al celui care a violat-o pe fata de 14 ani şi s-a constatat că nu este ADN-ul lui Ţundrea!
Iar el a fost pus în libertate, în mai 2004, prin suspendarea executării sentinţei. A fost achitat post-mortem, prin Decizia 3824/18.11.2009 a ÎCCJ. Doi ani mai târziu, fiica lui a cerut 12 milioane de euro despăgubiri din partea statului român. A primit 5.000 de euro, „o reparaţie morală corespunzătoare”, au apreciat judecătorii ÎCCJ!
Au fost şi cazuri de politicieni, consideraţi incomozi, cărora li s-au fabricat dosare penale, pe care magistraţi aflaţi “pe culoar” (cum s-a spus în presă) în loc să le demonteze, le-au dat curs, în ani lungi de procese, finalizate fie cu clasări, fie cu condamnări neverosimile.
Sunt cazuri de erori judiciare comise de sistemul românesc “de justiţie”. Un sistem în care abuzurile judecătorilor şi procurorilor nu sunt în niciun fel sancţionabile. Spre deosebire de orice profesie, aici nu există decât formal răspunderea penală şi materială. Medicii au legea malpraxisului, plătesc despăgubiri pentru orice greşeală, alte meserii sancţionează greşelile nu numai cu concedierea, dar şi penal. Nu şi în Justiţie! Inamovibilitatea se adaugă impunităţii.
O lege a răspunderii magistraţilor este neapărat necesară, făcută după toate standardele recunoscute. Nu se poate ca, în continuare, toanele discreţionare ale unor judecători şi nu Legea, să dicteze pedepse “după ureche”, diferite flagrant pentru exact aceleaşi speţe şi prea des nebazate pe dovezi irefutabile!
Această situaţie nu trebuie să mai continue! Dreptatea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, iar pedepsele pentru cei vinovaţi – inclusiv magistraţi – exemplare.
Nu există răspunsuri