Guvernul Bolojan a plecat, iar odată cu el s-a încheiat un an în care cuvântul „reformă” a fost repetat în fiecare zi, în fiecare conferință de presă și în fiecare ordonanță. Acum, când putem privi înapoi cu mai multă luciditate, avem însă datoria să ne întrebăm nu cât de des s-a vorbit despre reformă, ci pe cine a costat, de fapt, această reformă și dacă statul român a devenit, în urma ei, mai eficient sau doar mai sărac în exact acele locuri în care cetățenii au cea mai mare nevoie de el!
Un profesor a scris recent, sub semnătura „Profesorul anonim”, că s-a intervenit acolo unde economiile puteau fi obținute rapid, nu acolo unde se aflau, de fapt, risipa și privilegiile. Este o concluzie pe care o împărtășesc foarte mulți dintre cei care lucrează în școli și în spitale, și nu fără motiv. Prin Legea nr. 141/2025, norma didactică a crescut, în medie, cu 2 ore pe săptămână, pentru prima dată din 1995, iar profesorii din gimnaziu și liceu au ajuns la 20 de ore de predare. În același timp, salariile din educație și-au pierdut, într-un singur an, aproape 14% din puterea de cumpărare. Deci, profesorul a fost pus să muncească mai mult și să câștige mai puțin, iar asta s-a întâmplat în aceeași țară care se plânge, de ani de zile, că tinerii nu mai vor să intre la catedră…
Nici școlile nu au scăpat. Numărul unităților de învățământ cu personalitate juridică a scăzut, într-un singur an, de la 7.206 la 6.726. În spatele acestei cifre se află școli din sate care și-au pierdut directorul, bugetul și, în timp, capacitatea de a-și apăra elevii în fața unităților care le-au preluat. Iar în spitale, stimați colegi, efectele blocării posturilor s-au văzut în modul cel mai dramatic cu putință. În vara acestui an, secția de terapie intensivă a celui mai important spital de copii din București și-a oprit internările pentru câteva săptămâni, pentru că nu avea asistente pentru 5 paturi, iar unul dintre copiii care așteptau un loc a murit! Posturile au fost deblocate abia după aceea, printr-un memorandum, ca și cum viața unui copil ar putea aștepta circuitul de avizare dintre două ministere.
Ce nu s-a întâmplat, în schimb, în acest an de austeritate? Nu am văzut o reformă a companiilor de stat cu conduceri scumpe și rezultate slabe. Nu am văzut dispărând instituțiile în care numirile politice au contat mai mult decât competența și nu am văzut statul renunțând la sinecurile pe care fiecare guvernare le promite că le va desființa, chiar dacă, ajunsă la putere, le păstrează cu grijă… Au plătit, din păcate, cei care nu aveau cum să negocieze: profesorul care nu poate face grevă fără să-și lase elevii fără ore, asistenta care nu poate pleca din tura de noapte fără să lase un copil nesupravegheat, medicul care nu poate închide ușa cabinetului în fața unui pacient.
Domnule prim-ministru, noul Guvern are acum ocazia să nu repete aceeași greșeală. Austeritatea nu poate începe cu catedra și cu patul de spital, ci trebuie să înceapă cu acele cheltuieli ale statului care nu aduc niciun serviciu cetățeanului. De aceea, stimați colegi, consider că Guvernul trebuie să prezinte Parlamentului, înainte de orice nouă măsură care îi privește pe profesori și pe medici, o evaluare publică a efectelor Legii nr. 141/2025 asupra școlilor și spitalelor, alături de un plan de reducere a cheltuielilor din companiile de stat, din agențiile fără rezultate și din funcțiile ocupate pe criterii politice. Altfel, vom continua să cerem sacrificii de la cei care țin în viață școala și spitalul românesc, iar ei vor continua să plece, unii din sistem, alții din țară, chiar dacă nimeni nu va avea curajul să recunoască, la final, că reforma i-a alungat…
