De către Domnul senator: Iacob Constantin Ciprian

Circumscripția electorală: Nr. 16 Dâmbovița

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Titlul decarației politice: Nicușor Dan împinge funcția de prim-ministru în derizoriu

O desemnare făcută de președintele României ar trebui să poarte greutatea unei decizii chibzuite. Omul care acceptă să formeze Guvernul este îndreptățit să creadă că, înainte de a-i fi rostit numele, au existat consultări temeinice și o evaluare onestă a sprijinului parlamentar. Tocmai această încredere este compromisă când nominalizările se succed, iar perspectiva învestirii rămâne incertă.

După căderea Guvernului Bolojan, Nicușor Dan i-a desemnat, succesiv, pe Eugen Tomac, Adrian Veștea, Siegfried Mureșan și Luca Niculescu. Primul și-a depus mandatul, următoarele două propuneri de guvern au fost respinse de Parlament, iar cea de-a patra candidatură se află încă în etapa negocierilor. Avem, așadar, suficiente motive să examinăm discernământul politic al celui care face aceste desemnări.

În această succesiune, fiecare candidat își angajează reputația. Acceptă o însărcinare venită de la cea mai înaltă autoritate aleasă a statului, se prezintă în fața cetățenilor și începe să vorbească despre guvernare. Când susținerea necesară lipsește, el rămâne expus ironiilor și judecății publice. Eșecul ajunge să-i fie atribuit aproape în întregime, deși răspunderea începe și la cel care l-a desemnat. Președintele are posibilitatea unei noi propuneri; candidatul precedent rămâne cu uzura publică a încercării.

Aici se află, în opinia mea, culpa politică a lui Nicușor Dan. Prin repetarea unor desemnări care nu reușesc să întrunească sprijinul necesar, vulnerabilizează oamenii propuși și bagatelizează funcția la care îi cheamă. Titulatura de premier desemnat riscă să ajungă o demnitate provizorie, asociată mai curând cu așteptarea retragerii decât cu perspectiva exercitării mandatului.

Or, procedura constituțională are o rigoare pe care prestigiul Cotroceniului nu o poate suplini. Președintele desemnează candidatul, iar Parlamentul acordă încredere programului și întregii liste a Guvernului. Votul majorității deputaților și senatorilor este indispensabil învestirii. Preferința prezidențială trebuie, prin urmare, confruntată cu realitatea parlamentară.

Desigur, niciun președinte nu poate garanta voturile parlamentarilor, iar partidele răspund pentru propriile blocaje. Dar această împrejurare nu îl exonerează pe șeful statului de obligația politică de a pregăti serios o desemnare. După încercări nereușite, este legitim să-i cerem explicații despre temeiul următoarei propuneri. Schimbarea numelui candidatului lasă nerezolvată problema majorității.

Prelungirea acestei situații afectează chiar autoritatea de la care pornesc nominalizările. La mai bine de un an de la preluarea mandatului, Nicușor Dan erodează, prin această conduită, prestigiul instituției prezidențiale. Fiecare propunere insuficient fundamentată face ca următorul anunț de la Cotroceni să fie întâmpinat cu mai puțină încredere. Se instalează astfel o neîncredere care va apăsa inclusiv asupra unei eventuale soluții viabile.

Domnule președinte, înainte de a cere încă unui om să-și angajeze numele într-o asemenea încercare, aveți datoria să lămuriți pe ce susținere politică se poate sprijini. Cel desemnat trebuie să știe ce își asumă, iar cetățenii trebuie să înțeleagă de ce ar avea motive să creadă în propunerea dumneavoastră. Oamenii pe care îi desemnați nu pot rămâne singurii care decontează lipsa de rezultat a deciziilor luate la Cotroceni.